EVENIMENTE
- 1252: Papa Inocenţiu al IV-lea emite bula papală ad exstirpanda, prin care autorizează tortura ereticilor
- 1685: Urcă în scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir; a deţinut tronul până la moarte (15 martie 1693)
- 1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra
- 1756: Începe războiul de şapte ani când Anglia declară război Franţei
- 1842: Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe" condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morţii"
- 1861: S-a înfiinţat, la Bucureşti, prima şcoală românească de medicină veterinară
- 1877: A apărut, la Bucureşti, cotidianul „România liberă", ziar politic şi literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889)
- 1891: Publicarea enciclicei Rerum Novarum a papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială
- 1940: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puşi în vânzare, în SUA
- 1943: Stalin dizolvă Cominternul
- 1955: Prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălţime din lume
- 1958: URSS lansează Sputnik 3
- 1960: URSS lansează Sputnik 4
- 1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite
- 2004: Josh Findley a calculatt cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1. Numărul conţine şapte milioane de cifre.
- Ziua internaţională a familiilor
- Ziua latinităţii
- România: Ziua medicului veterinar; Ziua familiei române (din 1994)
- Slovenia: Ziua forţelor armate
- Mexic: Ziua profesorului (Día del Maestro)
- Preacuviosul părinte al nostru Pahomie Tabenisiotul (+347)
- Preacuviosul părinte al nostru Ahile, episcopul Larisiei.
- Preacuviosul părinte al nostru Varvar, izvorâtorul de mir.
- 1567: Claudio Monteverdi, compozitor italian (d. 1643)
- 1773: Metternich, om politic austriac ( d.1859)
- 1838: Nicolae Grigorescu, pictor român (d. 1907)
- 1845: Ilia Ilici Mecinikov, biolog rus, laureat al Premiului Nobel
- 1847: Ioniţă Scipione Bădescu, poet şi publicist român (d. 1904)
- 1848: Victor Vasnetov, pictor rus
- 1859: Pierre Curie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1906)
- 1862: Arthur Schnitzler, prozator şi dramaturg (d. 1931)
- 1862: Elena Niculiţă–Voronca, folcloristă, poetă, prozatoare româncă (d. 1939)
- 1880: Jan Stursa, sculptor ceh
- 1881: Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)
- 1884: Octav Botez, critic şi istoric literar român (d. 1943)
- 1890: Katherine Anne Porter, scriitoare americană (d. 1980)
- 1891: Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg rus (d. 1940)
- 1898: Arletty, actriţă franceză (d. 1992)
- 1900: Arthur Kreindler, medic neurolog român (d. 1988)
- 1901: Xavier Herbert, scriitor australian (d. 1984)
- 1909: James Mason, actor britanic de film (d. 1984)
- 1911: Max Frisch, dramaturg elveţian (d. 1991)
- 1915: Paul A. Samuelson, economist american, laureat al Premiului Nobel
- 1925: Savin Bratu, publicist, editor, critic şi istoric literar român (d. 04 martie 1977)
- 1926: Aurel Martin, critic şi istoric literar român (d. 1993)
- 1931: Sonia Larian, prozatoare româncă
- 1933: Andrei Blaier, regizor român de film
- 1933: Domnica Gârneaţă, scriitoare româncă
- 1938: Horia Pătraşcu, scriitor şi scenarist român
- 1942: Ştefan Câlţia, pictor român
- 1951: Frank Wilczek, fizician american, laureat al Premiului Nobel
- 1956: Gino Iorgulescu, fotbalist român
- 1778: Iacob Putneanu, cărturar şi traducător român, mitropolit al Ţării Moldovei
- 1792: Maria Louisa a Spaniei, soţia lui Leopold al II-lea, Împărat Roman (n. 1745)
- 1873: Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite (n. 1820)
- 1884: Ioan Alecsandri, prozator şi traducător român (n. 1826)
- 1886: Emily Dickinson, poetă americană (n. 1830)
- 1898: Eduard Reményi, violonist maghiar (n. 1830)
- 1938: Gheorghe Marinescu, medic român (n. 1863)
- 1967: Edward Hopper, pictor american (n. 1882)