marți, 21 iunie 2011

22 iunie de-a lungul timpului

                22 iunie este a 173-a zi a calendarului gregorian şi a 174-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1462: Atacul nereuşit al lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetăţii Chilia, aparată de o garnizoană maghiară
  • 1498: Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate aşezările şi cetăţile din Galiţia, până aproape de Cracovia.
  • 1815: Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei şi Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară şi exilul lui Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815), pe Insula Sfânta Elena.
  • 1940: S-a creat Partidul Naţiunii, care a înlocuit Frontul Renaşterii Naţionale.
  • 1940: Al doilea război mondial: Noul guvern francez condus de mareşalul Pétain semnează cu Germania armistiţiul de la Rethondes.
  • 1941: Al doilea război mondial:
    • Sovieticii încep execuţii în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuţiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruţaţi. 3.000 dintre prizonieri erau ucrainieni.
    • În noaptea de 21 - 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică
    • Germania începe Operaţiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Declaraţia lui Winston Churchill cu privire la spijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei
  • 1970: Preşedintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituţie, prin care vârsta la care le era permis cetăţenilor să voteze era stabilită la 18 ani.
  • 1992: A apărut, la Bucureşti, sub conducerea redacţională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei
  • 1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană
SARBATORI
Sf. Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mucenic Eusebie; Sf. Mucenici Zenon, Zina şi Galaction (calendar ortodox)

NASTERI
  • 1805: Giuseppe Mazzini, politician italian (d. 1872)
  • 1864: Hermann Minkowski, matematician german (d. 1909)
  • 1887: Julian Sorell Huxley, biolog şi filosof, primul director general al UNESCO (d. 1975)
  • 1882: Konrad Bercovici, prozator (d. 1961)
  • 1902: Alexandru Ghika, matematician român, membru titular al Academiei Române(d. 1964)
  • 1906: Billy Wilder (Samuel Wilder), regizor american ( d. 2002)
  • 1910: Konrad Zuse, cercetător german, inventatorul primului calculator (d. 1995)
  • 1922: Bill Blass, celebru creator de modă (d. 2002)
  • 1927: Vlad Mugur, regizor român de teatru (d. 2001)
  • 1937: Kris Kristofferson, actor australian
  • 1940: Constantin Călin, scriitor, editor, jurnalist, profesor universitar român
  • 1949: Meryl Streep, (Mary Louise Streep) actriţă americană
  • 1950: Adrian Năstase, politician român
  • 1953: François Lelord, psihiatru şi scriitor francez
  • 1958: Rodion Cămătaru, fotbalist român
  • 1960: Rovana Plumb, politician român
  • 1964: Dan Brown, romancier american
  • 1965: Molodoi Alex, inginer agronom de talie mondiala
  • 1966: Alexandru Solomon, regizor român
  • 1978: Iulia Mocanu, soprană româncă
  • 1984: Osvaldo Miranda, fotbalist argentinian
DECESE
  • 1913: Ştefan Octavian Iosif, poet român (n. 1875)
  • 1922: Take Ionescu, politician român (n. 1858)
  • 1961: Maria de România, Regina Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României şi soţia regelui Alexandru I al Iugoslaviei (n. 1900)
  • 1963: Maria Tănase, interpretă româncă de muzică populară (n. 1913)
  • 1965: David O. Selznick, producător american de film (n. 1902)
  • 1969: Judy Garland, actriţă americană (n. 1922)
  • 1987: Fred Astaire, (Frederick Austerlitz), actor şi dansator american (n. 1899)
  • 1990: Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)
  • 2001: Arturo Maly, actor argentinian
(Sursa Wikipedia)

21 iunie de-a lungul timpului

                 21 iunie este a 172-a zi a calendarului gregorian şi a 173-a zi în anii bisecţi

 În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit şi nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstiţiu de vară în emisfera nordică şi solstiţiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, şi cea mai scurtă în emisfera sudică.

EVENIMENTE
  • 1498: Evreii din Nurenberg, Bavaria sunt eliminaţi de către Împăratul Maximillian
  • 1607: Este instaurată prima Parohie Protestant Episcopală din SUA, în Jamestown.
  • 1633: Omul de ştiinţă italian Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziţie de „bănuită erezie“ pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se crede că Pământul şi alte planete orbitează în jurul Soarelui. Deşi a fost forţat în a renega public opinia heliocentrică, pedepsei sale i s-a adăugat şi o perioadă nelimitată de arest la domiciliu.
  • 1848: În revista „Foaie pentru minte, inima şi literatură" a apărut poezia „Un răsunet", de Andrei Mureşanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!"
  • 1940: Al doilea război mondial: Franţa capitulează în faţa Germaniei
  • 1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 - 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia sovietică
  • 1965: Trupa „The Byrds" lansează albumul Mr. Tambourine Man
  • 1977: Elvis Presley susţine ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud
SARBATORI
  • Sf. Mucenici Iulian din Tars şi Afrodisie (calendar ortodox)
  • Ziua muzicii europene
NASTERI
  • 1639: Increase Mather, teolog american (d. 1723)
  • 1732: Martha Washington, cea dintâi „Primă doamnă” a Statelor Unite ale Americii (d. 1802)
  • 1774: Daniel D. Tompkins, al şaselea vicepreşedinte american (d. 1825)
  • 1821: Henry W. Baker, compozitor al „Hymns Ancient and Modern", cântec religios anglican neoficial
  • 1850: Enrico Cecchetti, balerin german (d. 1928)
  • 1851: Daniel Carter Beard, organizatorul primei trupe de cercetaşi din Statele Unite ale Americii
  • 1859: Henry Tanner, artist
  • 1882: Rockwell Kent, artist, pictor, grafician
  • 1884: Marcel Schlumberger, inginer francez (d. 1953)
  • 1891: Hermann Scherchen, dirijor (d. 1966)
  • 1892: Hilding Rosenberg, compozitor
  • 1892: Reinhold Niebuhr, teolog american
  • 1903: Al Hirschfeld, caricaturist
  • 1903: Dorothy Stickney, actriţă
  • 1905: Jean-Paul Sartre, romancier, dramaturg, filosof francez (d. 1980)
  • 1906: Randolph Edward, jucător de baseball
  • 1912: Mary McCarthy, scriitor
  • 1918: Ed Lopat, jucător de baseball
  • 1921: Jane Russell, actriţă
  • 1921: Frank Scott, pianist
  • 1921: Jean Kent, actriţă
  • 1922: Judy Holliday, comediană, actriţă
  • 1923: John Compton, actor
  • 1924: Wally Fawkes, caricaturist
  • 1925: Maureen Stapleton, actriţă, câştigătoare a Premiului Academiei
  • 1927: Carl Stokes, comentator TV
  • 1928: Elena Greculesi, pictoriţă româncă
  • 1928: Judith Raskin, soprană
  • 1930: Gerald Kaufmann, politician britanic
  • 1935: Françoise Sagan, scriitoare franceză (d. 2004)
  • 1943: Andrei Şerban, regizor român de teatru şi film
  • 1953: Benazir Bhutto, politician pakistanez (d. 2007)
  • 1955: Michel Platini, fotbalist şi antrenor francez, preşedinte al UEFA
  • 1961: Manu Chao, muzicant francez
  • 1968: Liviu Câmpanu, politician român
  • 1982: Prinţul William de Wales
DECESE
  • 1377: Regele Eduard III al Angliei (n. 1312)
  • 1527: Niccolo Machiavelli, istoric, scriitor, politician italian (n. 1469)
  • 1922: Tache Ionescu, om politic roman (n. 1858)
  • 1957: Johannes Stark, fizician german (n. 1874)
  • 1970: Victor Vâlcovici, matematician român, membru al Academiei Române (n. 1885)
  • 1978: Pál Auer , politician, scriitor, memorialist, jurnalist şi diplomat maghiar ( n.1885)
  • 1988: George Ivaşcu, istoric şi critic literar român (n. 1911)
(Sursa Wikipedia)