luni, 11 aprilie 2011

12 aprilie de-a lungul timpului

                                         12 aprilie este a 102-a zi a calendarului gregorian.
EVENIMENTE
  • 1457: Bătălia de lângă satul Dolheşti, unde Ştefan cel Mare a înfrânt şi alungat din scaunul ţării pe Petru Aron.
  • 1633: Inchiziţia a început interogatoriul lui Galileo Galilei.
  • 1861: A început războiul de secesiune din SUA, încheiat la 9 aprilie 1865.
  • 1877: A început războiul ruso–turc. România a permis trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul său. Turcii au bombardat localităţile româneşti de la Dunăre.
  • 1914: A avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion" a scriitorului englez George Bernard Shaw.
  • 1939: Albania a fost înglobată Italiei, sub forma unei uniuni personale. Victor Emanuel al III-lea al Italiei, rege al Italiei (1900–1946), a fost încoronat rege al Albaniei (1939).
  • 1943: Întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareşalul Ion Antonescu, şi Hitler, la castelul Klessheim. Hitler a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
  • 1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, şi Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii au propus încheierea unui armistiţiu, cu următoarele condiţii: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, dintre România şi URSS, plata unor reparaţii şi despăgubiri de război.
  • 1945: Participanţii la Mişcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizaţii unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie - 24 octombrie 1945.
  • 1961: Zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok I". Zborul a durat 108 de minute.
  • 1966: Primul bombardament american asupra R.D. Vietnam
  • 1967: Q fost inaugurat teatrul 'Ahmanson'.
  • 1970: S-au deschis pentru circulaţie primele două benzi ale autostrăzii Bucureşti–Piteşti.
  • 1981: A avut loc primul zbor al navetei spaţiale Columbia, care s–a pulverizat, din cauze necunoscute şi a ars aproape în întregime, pe data de 1 februarie 2003.
  • 1997: A fost parafat Acordul privind aderarea României la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA).
  • 2000: În cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o mea culpa istorică pentru toate greşelile Bisericii Catolice.
  • 2000Poliţia columbiană a arestat 49 de membri ai unei reţele internaţionale de heroină; a fost arestat şi un văr al celebrului traficant de droguri Pablo Escobar.
  • 2000Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte circa 20 rănite în cursul unui atac cu grenade şi arme automate care a avut loc într–o moschee şiită din Malhowali, localitate din Nord–Estul Pakistanului.
SARBATORI
  • Ziua mondială a aviaţiei şi cosmonauticii
  • În calendarul creştin-ortodox: Sf. Vasile Mărturisitorul, Episcopul Pariei; Sf. Cuv. Antuza; Sf. Mc. Sava de la Buzău
NASTERI
  • 1577: Regele Christian al IV-lea al Danemarcei (d. 1648)
  • 1885: Robert Delaunay, pictor francez (d. 1941)
  • 1890: Vintilă Ciocâlteu, poet român (d. 1947)
  • 1899: Tudor Teodorescu Branişte, scriitor şi ziarist român (d. 1969)
  • 1904: Mihail Steriade, poet şi publicist român (d. 1994)
  • 1930: Helmut Arz, pictor şi grafician român, stabilit în Germania
  • 1933: Montserrat Caballé, cântăreaţă spaniolă de operă
  • 1940: Mircea Martin, scriitor român
  • 1946: Lordul George Robertson, secretar general al NATO din 1999
  • 1948: Andrei Popescu, jurist şi profesor universitar român, judecător al Tribunalului Uniunii Europene
  • 1949: Florin Zamfirescu, actor român de teatru şi film
  • 1950: George Rădeanu, pictor român
  • 1956: Andy Garcia, actor cubanez
  • 1962: Adrian-Mircea Paiu, pictor român
  • 1972: Cătălin Lucian Matei, politician român
DECESE
  • 0 65: Lucius Annaeus Seneca, filosof roman
  • 1555: Ioana de Castilia, regină a Castiliei şi a Aragonului (n. 1479)
  • 1938: Feodor Şaliapin, bas rus (n. 1873)
  • 1945: Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (n. 1882)
  • 1961: Gheorghe Manu, fizician român (n. 1903)
  • 1962: Constantin I. Gane, scriitor român (n. 1885)
  • 1971: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (n. 1895)
  • 1975: Josephine Baker, cântăreaţă şi dansatoare americană (n. 1906)
  • 1989: Ray Robinson „Sugar" (Walker Smith), pugilist american, de şase ori campion mondial (n. 1920)
  • 2002: Platon Pardău, prozator şi poet român (n. 1934)
(Sursa: Wikipedia)

11 aprilie de-a lungul timpului

                   11 aprilie este a 101-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 1680: Apare, la Iaşi, Psaltirea de-nţăles a sfântului împărat proroc David, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (cunoscută sub denumirea de Psaltirea slavo-română).
  • 1814: Napoleon Bonaparte a fost exilat pe Insula Elba
  • 1834: Se reprezintă, la Iaşi, Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni, primul spectacol muzical în limba română.
  • 1877: Trupele ţariste trec frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.
  • 1880: Ia fiinţă prima direcţie a Căilor Ferate Române.
  • 1899: Spania cedează Puerto Rico Statelor Unite
  • 1905: Principele G.V. Bibescu întreprinde, împreună cu soţia sa Martha, Emanuel Bibescu, inginerul Dimitrie Leonida, soţii Ferekyde şi Claude Anet, o mare expediţie cu automobilul în Persia, traversînd Rusia, Crimeea şi Caucazul
  • 1919: A fost creată Organizaţia Internaţională a Muncii, cu sediul la Geneva. România este membru fondator.
  • 1932: Este prezentat în România filmul Visul lui Tănase, o coproducţie româno-germană. Acest film-scheci de N. Kiriţescu a fost realizat la Berlin, iar rolul principal l-a avut Constantin Tănase.
  • 1945: Al doilea război mondial: trupele americane eliberează lagărul de concentrare Buchenwald
  • 1949: Are loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu
  • 1961: Începe procesul Eichmann în Israel. El este unul dintre organizatorii soluţiei finale (omorârea evreilor în lagărele naziste). La 31 mai 1962, este executat.
  • 1963: Enciclica Papei Ioan al XXIII-lea, Pacem in Terris
  • 1968: România stabileşte relaţii diplomatice cu Republica Volta Superioară
  • 1969: Are loc, la Teatrul Mic din Bucureşti, premiera piesei Iona, de Marin Sorescu
  • 1979: Dictatorul ugandez Idi Amin a fost înlăturat de la putere
  • 1990: Înfiinţarea Centrului European de Cultură din Bucureşti
  • 1992: S-a înfiinţat Eximbank, bancă specializată în susţinerea comerţului exterior al României prin istrumente financiar-bancare şi de asigurări specifice, atît în nume şi cont propriu, cât şi în numele statului
  • 1992:  În cadrul reuniunii Delegaţiei Permanente a PNL, preşedintele partidului, Radu Câmpeanu, anunţă retragerea acestei formaţiuni politice din Convenţia Democrată din România.
  • 1999: India testează o nouă variantă a rachetei balistice cu rază medie de acţiune de tip AGNHI.
  • 2000: Guvernul României solicită Agenţiei Standard and Poor's să precizeze care sunt sursele de documentare în baza cărora a fost elaborată evaluarea României.
SARBATORI
  • Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste
  • În calendarul creştin-ortodox : Sfântul Calinic de la Cernica (1787 -1868); Sf. Mc. Antipa, Episcopul Pergamului Asiei
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Stanislau, episcop martir (cca. 1036-1079)
NASTERI
  • 0146: Septimius Severus, împarat roman (193–211), fondator al dinastiei Severilor (d. 211)
  • 1819: Charles Halle, pianist şi dirijor (d.1895)
  • 1825: Ferdinand Lassalle, socialist german (d. 1864)
  • 1830: Emanoil Bacaloglu, matematician român (d. 1891)
  • 1858: Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, politician român, membru al Academiei Române (d. 1918)
  • 1869: Gustav Vigeland, sculptor norvegian (d. 1943)
  • 1880: Bernardino Molinari, dirijor italian (d. 1952)
  • 1891: Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus (d. 1953)
  • 1893: Dean Gooderham Acheson, om politic american (d.1971)
  • 1897: Gheorghe Zane, economist şi istoric, membru al Academiei Române (d. 1978)
  • 1898: Mircea Ştefănescu, dramaturg român (d.1982)
  • 1901: Theodor Rogalski, compozitor, dirijor şi profesor român (d. 1954)
  • 1905: Attila Jozsef, poet ungur (d. 1937)
  • 1913: Sorin Ionescu, pictor român
  • 1924: Gheorghe Viziru, personalitate marcantă a tenisului românesc (d. 2003)
  • 1924: Ion Grecea, scriitor român (d. 1999)
  • 1926: Hristo Hristov, regizor bulgar
  • 1929: Alexander Ternovits, actor şi scriitor român
  • 1942: Virgil Mazilescu, poet român (d. 1984)
  • 1944: Nicolae Maniu, pictor român, stabilit în Germania
  • 1944: John Milius, scenarist, regizor şi producător american
  • 1949: Bagîş Sanghirai, muftiul Cultului Musulman din România
  • 1954: Teo Peter, basistul trupei „Compact" (d. 2004)
  • 1957: Mirela Voiculescu-Fugaru, cântăreaţă româncă
  • 1979: Sorin Ghionea, fotbalist român
DECESE

  • 1744: Antioh Dimitrievici Cantemir, poet, fiul lui Dimitrie Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus, iniţiator al clasicismului în literatura rusă (n. 1709)
  • 1854: Carl von Basedow, medic german (n. 1799)
  • 1875: Samuel Heinrich Schwabe, astronom german, autorul primului desen detaliat al marii pete roşii de pe Jupiter (n. 1789)
  • 1907: Simion Florea Marian, folclorist şi etnograf român (n.1847)
  • 1921: Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein, prima soţie a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (n. 1859)
  • 1930: Aureliu Cornea, prozator român (n. 1897)
  • 1944: Ion Minulescu, poet, prozator şi dramaturg român (n. 1881)
  • 1964: Alexandru Ghica, matematician, membru al Academiei Române (n. 1902)
  • 1977: Jaques Prévert, poet francez (n. 1900)
  • 1985: Enver Hoxa (Hodja), conducător al Partidului Comunist Albanez în perioada 1943-1985 (n. 1908)
  • 1987: Primo Levi, autor italian de memorii, scurte povestiri, poeme şi nuvele (n.1919)
  • 2005: André François, grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii francez (n. 1915)
  • 2007: Kurt Vonnegut, romancier american (n. 1922)
(Sursa: Wikipedia)

duminică, 10 aprilie 2011

10 aprilie de-a lungul timpului

                          10 aprilie este a 100-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 1814: A avut loc abdicarea lui Napoleon I, care a fost exilat pe insula Elba
  • 1849: Au loc primele tratative dintre conducătorii Revoluţiei paşoptiste, în frunte cu Avram Iancu, şi reprezentanţii revoluţionarilor maghiari
  • 1877: În cadrul Războiului de Independenţă, România întrerupe relaţiile diplomatice cu Turcia
  • 1884: Apare, la Iaşi, „Revista socială" (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicaţie teoretică socialistă din România
  • 1912: Vasul „Titanic" a plecat în primul şi singurul voiaj dintre Southampton, Anglia şi New York, SUA
  • 1922: A început Conferinţa economică internaţională de la Geneva, care a avut ca obiectiv examinarea modalităţilor de refacere economică a Europei centrale şi răsăritene. Au participat 30 de state
  • 1932: S-a constituit Partidul Naţional Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea din Partidul Poporului
  • 1937: Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand şi al reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în acelaşi an, sub numele de Nicolae Brana
  • 1944: A fost produsa pentru prima data chinina sintetica, de catre dr. Robert Burns Woodward si dr. William von Eggers Doering
  • 1944: Al doilea război mondial: Eliberarea Odessei
  • 1948: Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo", de Al. Kiriţescu
  • 1958: Se desfiinţează Uniunea Femeilor Democrate din România, în locul ei constituindu-se Consiliul Naţional al Femeilor, cu misiunea de a conduce mişcarea de femei, fără contururi organizatorice riguroase
  • 1970: Paul McCartney a anunţat destrămarea trupei The Beatles
  • 1972: A fost semnată Convenţia privind interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi a toxinelor şi distrugerea lor. Convenţia a intrat în vigoare la 26 martie 1975
  • 1979: A fost creată Agenţia Panafricană de Informaţii, PANA. A devenit funcţională la 25 mai 1983
  • 1988: Mihail Gorbaciov propune limitarea armelor nucleare tactice şi oferă garanţii potrivit cărora Uniunea Sovietică îşi va distruge tot arsenalul chimic
  • 1990: Guvernul României adoptă hotărârea privind înfiinţarea Fundaţiei România, pentru dezvoltarea relaţiilor cu alte state şi promovarea legăturilor cu ţara ale persoanelor originare din România
  • 1993: Realizarea primei transmisii, printr-un radio-amator, a echipajului unei navete americane cu cel al altei navete spaţiale. Un astronaut american al staţiei Discovery a schimbat câteva cuvinte cu un cosmonaut aflat la bordul staţiei orbitale ruse Mir
  • 1998: Semnarea acordului istoric privind Irlanda de Nord. La ora 16,36 GMT, la Belfast, după 32 de ore de negocieri neîntrerupte sub preşedinţia ex-senatorului american George Mitchell, guvernele Marii Britanii şi Irlandei şi partidele politice din Irlanda de Nord au încheiat un acord privind noua administraţie a provinciei, menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3.200 de morţi. Acordul, salutat unanim de marile puteri mondiale, deschide calea celei mai mari schimbări în statutul politic al insulei după împărţirea sa, în 1921.
  • 2010: Accidentul aviatic de la Smolensk din 2010: Preşedintele Poloniei, soţia acestuia, guvernatorul Băncii Naţionale Poloneze, oficiali şi oameni de marcă polonezi au decedat în urma unui accident aviatic produs în apropiere de aeroportul din Smolensk, Rusia.
SARBATORI
 În calendarul creştin-ortodox: Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim şi Macarie; Sf. mc. Dima

NASTERI
  • 1762: Giovanni Aldini, fizician italian (d. 1834)
  • 1839: Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1914)
  • 1847: Joseph Pulitzer, jurnalist american (d. 1911)
  • 1877: Alfred Kubin, scriitor austriac (d. 1959)
  • 1912: Ilie Cleopa, arhimandrit şi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (d. 1998)
  • 1912: Anton Breitenhofer, scriitor german (d. 1989)
  • 1913: Stefan Heym, romancier german (d. 2001)
  • 1914: Maria Banuş, poetă, eseistă româncă (d. 1999)
  • 1922: Florin Comişel, compozitor, dirijor, folclorist român (d. 1985)
  • 1927: Marshall W. Nirenberg, biochimist american, laureat al Premiului Nobel
  • 1928: Carol Kovacs, operator de film documentar român, de naţionalitate maghiară
  • 1930: Modest Iftinchi, violonist şi pedagog român (d. 2003)
  • 1932: Omar Sharif, actor egiptean
  • 1936: Horia Gane, poet şi prozator român
  • 1937: Bella Ahmadulina, poetă rusă (d. 2010)
  • 1939: Doina Levinţa, scenografă, pictoriţă de costume, creatoare de modă româncă
  • 1951: Mircea Scarlat, critic literar român (d. 1987)
  • 1951: Steven Seagal, actor american
  • 1952: Constantin-Mircea Staicov, violonist român
  • 1956: Ene Dinga, politician român
  • 1970: Leonard Doroftei, boxer profesionist român
  • 1973: Roberto Carlos, fotbalist brazilian
DECESE
  • 1585: Papa Grigore al XIII-lea (n. 1502)
  • 1813: Joseph Louis Lagrange, matematician şi astronom italian (n. 1736)
  • 1882: Dante Gabriel Rossetti, poet, pictor englez (n. 1828)
  • 1904: Regina Isabella a II–a a Spaniei (n. 1830)
  • 1919: Emiliano Zapata, revoluţionar mexican (n. 1879)
  • 1954: Auguste Marie Lumiére, inventator francez (n. 1862)
  • 1955: Oskar Lindberg, compozitor suedez (n. 1887)
  • 1962: Michael Curtiz (Mihaly Kertész), regizor american de origine maghiară (n. 1888)
  • 1975: Walker Evans, fotograf american (n. 1903)
  • 1982: Victor Preda, biolog român, membru al Academiei Române (n. 1912)
  • 1995: Annie Fiescher, pianistă maghiară (n. 1914)
  • 2010: Lech Kaczyński, preşedintele Poloniei între anii 2005 - 2010 (n. 1949)
(Sursa: Wikipedia)

vineri, 8 aprilie 2011

9 aprilie de-a lungul timpului

                                 9 aprilie este a 99-a zi a calendarului gregorian
EVENIMENTE
  • 0193: Septimius Severus este proclamat împărat roman de către armată
  • 1413: Henric al V-lea este încoronat rege al Angliei. Va ocupa tronul timp de nouă ani, domnia fiindu-i marcată de victoria de la Azincourt asupra francezilor, în timpul Războiului de 100 de ani
  • 1682: Robert Cavalier de la Salle pune stăpânire, în numele Franţei, asupra Mississippi
  • 1850: A avut loc, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, premiera comediei „Coana Chiriţa sau Două fete şi–o neneacă", de Vasile Alecsandri
  • 1865: S–a încheiat războiul de secesiune american început la 12 aprilie 1861
  • 1959: NASA a anunţat oficial terminarea selecţiei pentru primii astronauţi. Printre ei, Alan Shepard - ce-l de-al cincilea om care a păşit pe Luna şi John Glenn - primul american care a orbitat vreodată în jurul Pământului
  • 1865: Prin capitularea generalului sudist Robert Lee, s–a încheiat războiul de secesiune început la 12 aprilie 1861
  • 1867: Statele Unite ale Americii cumpară de la Rusia, Alaska
  • 1914: La Holborn Empire, Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume – „The World, the Flesh and the Devil"
  • 1940: Al doilea război mondial: Germania invadează Danemarca şi Norvegia
  • 1948: Masacrul de la Deir Yassin
  • 1970: A fost inaugurat Aeroportul Internaţional Bucureşti–Otopeni
  • 1974: A fost inaugurat stadionul de fotbal Steaua
  • 1991: Georgia îşi declară independenţa faţă de Uniunea Sovietică
  • 1999: Preşedintele Boris Elţân cere Occidentului să nu împingă Rusia spre o implicare în conflictul iugoslav, pentru că acest lucru ar însemna declanşarea unui război european sau chiar mondial
  • 2002: La Westminster Abbey au loc funeraliile reginei mamă Elizabeth a Marii Britanii
  • 2004: A fost răsturnată cea mai importantă statuie a fostului lider irakian, Saddam Hussein în centrul Bagdadului
  • 2005: În Marea Britanie, Prinţul de Wales se căsătoreşte cu Camilla Parker Bowles
SARBATORI
În calendarul creştin-ortodox: Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea; Sf. Cuv. Vadim, arhimandritul

NASTERI
  • 1821: Charles Baudelaire, poet francez (d. 1867)
  • 1835: Leopold al II-lea al Belgiei (d. 1909)
  • 1894: Camil Petrescu, scriitor român (d. 1957)
  • 1905: William Fullbright, politician american, fondatorul programului şcolar cei poartă numele (d. 1995)
  • 1908: Victor Vasarely, pictor de origine maghiară (d. 1997)
  • 1924: Francisc Munteanu, scriitor, regizor, scenarist de film român (d. 1993)
  • 1926: Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy
  • 1933: Jean-Paul Belmondo, actor francez
  • 1935: Ágnes Ágai, scriitoare, poetă, traducătoare maghiară
  • 1938: Viktor Cernomîrdin, om politic rus (d. 2010)
  • 1954: Dennis Quaid, actor american
  • 1962: Mircea Rednic, fotbalist şi antrenor român
  • 1975: Terasa Livingstone actriţă australiană de teatru, film şi televiziune
  • 1977: Gerard Way, interpret american (My Chemical Romance)
  • 1985: Yamashita Tomohisa, muzician, actor japonez (NEWS)
DECESE

  • 0715: Papa Constantin
  • 1024: Papa Benedict al VIII-lea
  • 1483: Regele Eduard al IV-lea al Angliei (n. 1442)
  • 1492: Lorenzo de Medici (Magnificul), cărturar florentin, senior al oraşului Florenţa (n. 1449)
  • 1553: François Rabelais, scriitor renascentist francez (n. 1494)
  • 1626: Francis Bacon, filosof, eseist englez (n. 1561)
  • 1654: Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (n. 1580)
  • 1754: Christian von Wolff, filosof german (n. 1679)
  • 1882: Dante Gabriel Rossetti, poet englez (n. 1828)
  • 1889: Michel Eugène Chevreul, chimist francez (n. 1786)
  • 1934: Oskar von Miller, inginer german (n. 1855)
  • 1945: Dietrich Bonhoeffer, pastor lutheran, opozant al regimului naţional-socialist (n. 1906)
  • 1959: Frank Lloyd Wright, arhitect american (n. 1867)
  • 1961: Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător român (n. 1888)
(Sursa: Wikipedia)

8 aprilie de-a lungul timpului

                             8 aprilie este a 98-a zi a calendarului gregorian.
EVENIMENTE
  • 1783: Ţarina Ecaterina cea Mare a declarat după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, de acum şi pentru toate timpurile, ca teritoriu rusesc.
  • 1820: Este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo
  • 1829: A apărut, la Bucureşti, primul periodic din Ţara Românească: „Curierul Românesc", editat de Ion Heliade Rădulescu
  • 1880: A avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei lui I.L. Caragiale, „D-ale Carnavalului".
  • 1904: Franţa şi Marea Britanie semnează Antanta Cordială
  • 1909: Regele României,Carol I, adresează o scrisoare prinţului Ferdinand de Saxa Coburg, prin care recunoaşte independenţa şi proclamarea regatului bulgar.
  • 1924: Lee de Forest obţine în SUA patentul pentru pick-up
  • 1967: Se constituie Automobil Clubul Român (ACR), care preia atribuţiile Asociaţiei Automobiliştilor din România.
  • 1985: Mihail Gorbaciov anunţă că URSS va suspenda instalarea rachetelor cu rază medie de acţiune (SS-20) în Europa şi a cerut Statelor Unite să facă acelaşi lucru.
  • 1999: Mii de persoane formează scuturi umane pe trei poduri din Belgrad şi Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor NATO
  • 2003: Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi Regina Silvia au început o vizită de 3 zile în România
  • 2005: Funeraliile papei Ioan Paul al II-lea
SARBATORI
  • Ziua Internaţională a Rromilor (din 1971)
NASTERI
  • 1320: Regele Petru I al Portugaliei (d. 1367)
  • 1336: Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco–mongol al Timurizilor (d. 1405)
  • 1431: François Villon, poet francez (d. 1463)
  • 1605: Filip al IV-lea al Spaniei (d. 1665)
  • 1802: Gheorghe Magheru, general şi om politic, conducător al armatei revoluţionare române din Muntenia, la 1848 (d. 1880)
  • 1859: Edmund Husserl, filosof austriac (d. 1938)
  • 1868: Regele Christian IX al Danemarcei (d. 1906)
  • 1875: Regele Albert I al Belgiei (d. 1934)
  • 1889: Sir Adrian Boult, dirijor britanic (d. 1983)
  • 1898: Alexandru Claudian, poet şi sociolog al literaturii (d. 1962)
  • 1911: Emil Cioran, scriitor şi filosof român, stabilit în Franţa (1995)
  • 1912: Sonja Henie, patinatoare americană de origine norvegiană, campioană mondială la patinaj între anii 1927 şi 1936 (d. 1969)
  • 1917: Florentin Delmar, compozitor, pianist şi dirijor român (d. 1983)
  • 1921: Franco Corelli, tenor italian (d. 2003)
  • 1927: George Grigoriu, compozitor român (d. 1999)
  • 1929: Jacques Brel, cântăreţ şi actor belgian (d. 1978)
  • 1932: Jean-Paul Rappeneau, regizor şi scenarist francez
  • 1933: Elena Zottoviceanu, muzicolog român
  • 1938: Kofi Annan, diplomat ghanez, secretar general al ONU
  • 1946: Florin Niculai Georgescu, pictor român stabilit la Paris
  • 1952: Gabriel Andreescu, ziarist român
  • 1956: Adela Crăciunoiu, regizoare de film de animaţie şi graficiană româncă
DECESE
  • 0217: Caracalla, împărat roman (211-217) (n. 186), este asasinat de paznicul personal Iulius Martialis, în războiul din Parţia
  • 1364: Ioan al II-lea al Franţei (n. 1319)
  • 1848: Gaetano Donizetti, compozitor italian (n. 1797)
  • 1866: Benjamin Guy Babington, medic englez, inventatorul laringscopului. (n. 1794)
  • 1885: C.A. Rosetti, om politic român, participant la Revoluţia română de la 1848, conducător de importante ziare şi reviste (n. 1816)
  • 1946: Ilarie Voronca, poet român (n. 1903)
  • 1950: Vaslav Nijinsky, balerin rus (n. 1890)
  • 1968: Ernst Wilhelm Nay, pictor german (n. 1902)
  • 1973: Pablo Picasso, pictor, sculptor, gravor şi ceramist spaniol (n. 1881)
  • 1980: Ion Emil Bruckner, medic român, membru al Academiei Române (n. 1912)
  • 1981: Omar Nelson Bradley, general american (n. 1893)
  • 1984: Piotr Kapiţa, fizician rus, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 (n. 1894)
  • 1993: Marian Anderson, mezzosoprană americană (n. 1897)
  • 1994: Jean Georgescu, regizor, actor şi scenarist român (n. 1901)
  • 2002: Florin Mitroi, pictor român (n. 1938)
  • 2002: Maria Felix, actriţă spaniolă (n. 1914)
(Sursa: Wikipedia)

joi, 7 aprilie 2011

7 aprilie de-a lungul timpului

                          7 aprilie este a 97-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 1655: Fabio Chigi devine papa Alexandru al VII-lea
  • 1701: Declaraţia mitropolitului unit Atanasie Anghel prin care nu-l mai recunoaşte pe arhiepiscopul Bucureştilor ca superior al său
  • 1795: Franţa adoptă metrul ca unitate de măsură pentru lungime
  • 1831: Împăratul Pedro I al Braziliei abdică în favoarea fiului său, Pedro II
  • 1863: Are loc, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care deleagă zece personalităţi, în frunte cu mitropolitul Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor
  • 1927: A fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanţă, în Statele Unite ale Americii. Secretarul Departamentului comerţului din SUA, Herbert Hoover, a ţinut un discurs la Washington
  • 1939: Al doilea război mondial: Albania este atacată de Italia fascistă şi este ocupată în cursul aceleiaşi luni
  • 1940: La Bucureşti, a avut loc deschiderea oficială a Institutului Cultural German
  • 1945: Al Doilea Război Mondial: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operaţiunea Ten-Go), este scufundată de submarinele americane. Yamoto a fost cea mai mare navă de război construită vreodată
  • 1947: Crearea Partidului Baas Arab Socialist din Irak
  • 1948: Crearea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
  • 1963: Iugoslavia este proclamată republică socialistă şi Josip Broz Tito este numit preşedinte pe viaţă
  • 1964: IBM prezintă primul model din seria 360
  • 1985: Lovitură de stat în Sudan
  • 1994: Extremiştii Hutu din Rwanda au început să militeze pentru politica lor, ucigând, în decurs de o sută de zile, peste 800.000 de opozanţi
  • 1998: Comitetul pentru probleme sociale al Adunării Parlamentare a CE organizează o audiere în problema Cartei Sociale a Consiliului Europei
  • 1999: Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, împreună cu Academia Română, a acordat regizorului Andrei Şerban, Premiul de Excelenţă în Cultura Românească
  • 2009: Manifestaţii violente au avut loc la sediul Parlamentului şi Preşedinţiei Republicii Moldova din Chişinău, simpatizanţii opoziţiei contestând corectitudinea alegerilor din urmă cu două zile.
SARBATORI
  • Ziua Mondială a Sănătăţii (din 1950)
  • În calendarul creştin-ortodox: Sf. Mc. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan Baptist de la Salle, preot (1651-1719)
NASTERI
  • 1652: Papa Clement al XII-lea (d. 1740)
  • 1765: Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german (d. 1843, Sighişoara)
  • 1770: William Wordsworth, poet englez (d. 1850)
  • 1772: Charles Fourier, filosof utopist şi economist francez (d. 1837)
  • 1803: Flora Tristan, feministă, socialistă franceză (d. 1844)
  • 1840: Angelo de Gubernatis, filolog şi scriitor italian (d. 1913)
  • 1889: Gabriela Mistral, poetă chiliană, laureată a Premiului Nobel (d. 1957)
  • 1893: Vasil S. Vasilko, regizor, actor şi pedagog ucrainean
  • 1915: Billie Holiday (Lady Day), cântăreaţă americană de jazz (d. 1959)
  • 1920: Ravi Shankar, compozitor şi chitarist indian
  • 1925: Oltea Ionescu, pictoriţă româncă (d. 1993)
  • 1931: Amza Pelea, actor român de teatru şi film (d. 1983)
  • 1928: Alan J. Pakula, regizor american de film (d. 1998)
  • 1933: Nestor Rateş, jurnalist român
  • 1939: Francis Ford Coppola, regizor american de film
  • 1944: Gerhard Schröder, politician german
  • 1945: Mircea Daneliuc, regizor, scenarist şi actor român
  • 1948: Ecaterina Andronescu, politician român
  • 1949: Radu Timofte, politician român (d. 2009)
  • 1952: Nichita Danilov, poet român
  • 1954: Jackie Chan, actor chinez
  • 1964: Russell Crowe, actor australian
  • 1990: Sorana Cîrstea, jucătoare româncă de tenis
DECESE
  • 0858: Papa Benedict al III-lea
  • 1498: Regele Charles al VIII-lea al Franţei (n. 1470)
  • 1614: El Greco, pictor de origine greacă (n. 1541)
  • 1668: William Davenant, poet englez (n. 1606)
  • 1761: Thomas Bayes, matematician englez (n. 1702)
  • 1938: Suzanne Valadon, pictoriţă franceză (n. 1865)
  • 1947: Henry Ford, fondator al industriei americane de automobile (n. 1863)
  • 1966: Gheorghe Anghel, sculptor român (n. 1904)
  • 1967: George Giuglea, lingvist român (n. 1884)
  • 1987: Alexandru Bîlciurescu, jurist, scriitor şi publicist român (n. 1901)
(Sursa: Wikipedia)

6 aprilie de-a lungul timpului

                         6 aprilie este a 96-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 0402: Are loc bătălia de la Pollentia, dintre romani şi Vizigoţi. Romanii, conduşi de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă şi capturează familia liderului vizigot, Alaric
  • 1327: Poetul italian Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura - iubirea sa idealizată - în biserica Sf. Clara din Avignon
  • 1749: Constantin Mavrocordat aboleşte şerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt consideraţi robi, ci ţărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeaşi reformă în Muntenia, desfiinţând rumânia
  • 1795: Apare prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova şi datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul
  • 1814: Abdicarea fără condiţii a lui Napoleon
  • 1896: La Atena, se deschid primele Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I
  • 1903: Apare în Sămănătorul poezia În Luxemburg, semnată Dimitrie Anghel
  • 1909: Exploratorul american Robert Peary, asistentul Matthew Henson şi patru eschimoşi ajung la ceea ce au stabilit că este Polul Nord
  • 1913: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (Academia de Studii Economice), prima instituţie de învăţământ superior economic din România
  • 1917: Primul război mondial: Statele Unite declară război Germaniei
  • 1941: Al doilea război mondial: Germania invadează Iugoslavia
  • 1974: La Brighton, Marea Britanie, formaţia ABBA câştigă cea de-a 19-a ediţie a Eurovision–ul pentru Suedia cu piesa Waterloo!
  • 1990: Ion Raţiu este ales preşedinte al PNŢCD
  • 1992: A început asediul oraşului Sarajevo de către armata sârbă condusă de Slobodan Miloşevici. În aceeaşi zi, Comunitatea europeana recunoştea independenţa Bosniei–Herţegovina
  • 1994: Preşedinţii din Rwanda şi Burundi şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic
  • 2009: A avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special oraşul L'Aquila.
SARBATORI
       În calendarul creştin-ortodox: Sf. Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Platonida; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul; Sf. Mc. Irineu, Episcop de Sirmium

NASTERI
  • 1483: Rafael, pictor italian (d. 1520)
  • 1660: Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (d. 1722)
  • 1826: Gustave Moreau, pictor simbolist francez (d. 1898)
  • 1883: Charlie Roberts, fotbalist englez (d. 1939)
  • 1888: Hans Richter (artist), avangardist german (d. 1976)
  • 1898: Jeanne Hébuterne, pictor francez, soţia lui Amedeo Modigliani (d. 1920)
  • 1920: Alexandra Caradja, cunoscută ca prinţesa Caragea (d. 1997)
  • 1930: Alexandru George, critic şi istoric literar, prozator şi traducător român
  • 1941: Vasile Vlad, poet român
  • 1941: Gheorghe Zamfir, naist român, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972
  • 1949: Horst Störmer, fizician american, laureat al Premiului Nobel
  • 1956: Florin Nicolae Muntean, politician român
  • 1979: Ombladon, cântăreţ român de hip-hop
  • 1988: Cezar Lungu, fotbalist român
DECESE
  • 0885: Metodiu, cărturar slav (n. 820)
  • 1199: Richard I al Angliei (n. 1157)
  • 1490: Matei Corvin, rege al Ungariei, fiul lui Iancu de Hunedoara (n. 1443)
  • 1520: Rafael (Raffaello Sanzio), pictor italian (n. 1483)
  • 1528: Albrecht Dürer, gravor şi pictor renascentist german (n. 1471)
  • 1829: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (n. 1802)
  • 1971: Igor Fiodorovici Stravinski, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1882)
  • 1984: Virgil Carianopol, poet român (n. 1908)
  • 1992: Isaac Asimov, autor de origine rusă (n. 1920)
  • 2000: Sorin Moisescu, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi fost procuror general al României
  • 2002: Petru Dumitriu, prozator român (n. 1924)
  • 2005: Rainier al III-lea de Monaco (n. 1923)
(Sursa Wikipedia)