vineri, 22 aprilie 2011

22 aprilie de-a lungul timpului

                                      22 aprilie este a 112-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 1500: Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a descoperit Brazilia
  • 1509: Henric al VIII-lea a fost încoronat rege al Angliei
  • 1529: Spania şi Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică
  • 1866: A avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn)
  • 1913: "Pravda", "vocea" Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi-a făcut apariţia în Petersburg
  • 1915: La această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului război mondial (în 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-şi numele de la acest oraş; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna "Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia", intrată în vigoare la 29 aprilie 1997)
  • 1925: Eveniment în lumea automobilisticii: uzinele Ford, din Anvers, au fabricat 50.000 de maşini în serie
  • 1990: După un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanţi se baricadează în Piaţa Universităţii din Bucureşti (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; această acţiune social-politică a căpătat denumirea de "fenomenul Piaţa Universităţii"
  • 1996: Consiliul Naţional Palestinian şi–a deschis lucrările, dupa 32 de ani de exil
  • 2005: Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o înregistrare cu cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, postul susţinând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii
SARBATORI
Ziua Planetei Pământ

NASTERI
  • 1451: Isabella de Castilia (d. 1504)
  • 1610: Papa Alexandru al VIII-lea (d. 1691)
  • 1640: Mariana Alcoforado, călugăriţă, scriitoare portugheză (d. 1723)
  • 1724: Immanuel Kant, filosof german (d. 1804)
  • 1766: Madame de Staël, autoare franceză (d. 1817)
  • 1850: Veronica Micle, poetă româncă (d. 1889)
  • 1870: Vladimir Ilici Lenin, politician rus (d. 1924)
  • 1891: Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (d. 1927)
  • 1894: Camil Petrescu, scriitor român, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist şi poet (d. 1957)
  • 1899: Vladimir Nabokov, scriitor rus (d. 1977)
  • 1904: Robert Oppenheimer, fizician american (d. 1967)
  • 1909: Rita Levi–Montalcini, neurobiolog, laureată a Premiului Nobel
  • 1914: Constantin I. Gulian, filosof român, membru al Academiei Române
  • 1916: Yehudi Menuhin, violonist, elev al lui George Enescu (d. 1999)
  • 1924: Ion Lucian, actor român de teatru şi film
  • 1925: Aaron Spelling, producator american (d. 2006)
  • 1927: Pascal Bentoiu, compozitor şi muzicolog român
  • 1935: Fiorenza Cossotto, mezzo-soprană italiană
  • 1937: Jack Nicholson, actor american
  • 1944: Jeanine Stavarache, actriţă româncă de teatru şi film
  • 1951: Vladimir Spidla, premierul Cehiei (ales la 12 iulie 2002)
  • 1953: Irinel Popescu, medic chirurg român
  • 1964: Liliana Zaharia, prof. univ. dr.
DECESE
  • 0296: Papa Caius
  • 1882: Vasile Conta, filozof român (n. 1845)
  • 1897: Ion Ghica, om politic şi economist român, preşedinte al Academiei Române (n. 1816)
  • 1930: Jeppe Aakjær, scriitor danez (n. 1866)
  • 1933: Frederick Henry Royce, constructor auto britanic, fondator al companiei Rolls-Royce (n. 1863)
  • 1986: Mircea Eliade, scriitor român (n. 1907)
  • 1994: Richard Nixon, om politic american, al 36-lea preşedinte al Statelor Unite (n. 1913)
  • 1996: Mircea Ciobanu, prozator român (n. 1940)
(Sursa: Wikipedia)

joi, 21 aprilie 2011

21 aprilie de-a lungul timpului

                                        21 aprilie este a 111-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 753 î.Hr.: Conform legendelor, a fost construită Roma de către Romulus şi Remus, marcând astfel naşterea vechiului Imperiu Roman
  • 1526: Împăratul mogul Babur stabileşte în India o dinastie islamică, ca urmare a victoriei în bătălia de la Panipat.
  • 1864: Alexandru Ioan Cuza sancţionează Codul Penal care intra în vigoare în anul 1865
  • 1877: Pe toată lungimea graniţei dunărene, artileria turcă bombardează malul românesc: Brăila, Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi
  • 1882: La Sankt Petersburg, a fost încheiat un acord între România şi Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din Războiul din 1877-1878
  • 1895: A fost promulgată Legea minelor, care prevedea, pentru prima dată în România, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale şi metalifere
  • 1918: Primul război mondial: Baronul Manfred von Richthofen, cunoscut drept „Baronul roşu" a fost ucis într-o confruntare aviatică
  • 1944: Femeile din Franţa şi-au câştigat dreptul de vot
  • 1960: Inaugurarea oraşului Brasilia, noua capitală federală a Braziliei (oraşul a fost construit între anii 1957 şi 1960 după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa)
  • 1965: România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI)
  • 1992: Se semnează, la Bucureşti, Tratatul germano–român privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa
  • 1995: Exploratorul Teodor Gh. Negoiţă devine primul român care atinge Polul Nord, în cadrul unei expediţii ruse de cercetare.
  • 1999: În Germania Hans Eikel preia funcţia de ministru de finanţe în urma demisiei lui Oskar Lafontaine
  • 2003: Alegerea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI), primul tribunal mondial permanent menit să judece individual persoane acuzate de crime de război, genocid precum şi alte încălcări flagrante ale drepturilor omului. Aceasta instituţie, înfiinţată în urma unui tratat ratificat de reprezentanţi din 87 de ţări (Haga, 21–23)
  • 2005: La Congresul PSD, preşedinte al partidului a fost ales Mircea Geoană
SARBATORI
  • Ziua Varşoviei – se marchează înscrierea „Legii cu privire la oraşe”, adoptată de Seim, în 1791
  • În calendarul creştin-ortodox: Sf. Ier. Mc. Ianuarie şi cei împreună cu dânsul; Sf. Mc. Alexandra, Împ.
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Anselm de Canterbury, episcop şi învăţător al Bisericii (1033-1109)
NASTERI
  • 1652: Michel Rolle, matematician francez (d. 1719)
  • 1729: Ţarina Ecaterina a II-a a Rusiei (d. 1796)
  • 1816: Charlotte Brontë, scriitoare britanică (d. 1855)
  • 1828: Hippolyte–Adolphe Taine, istoric, estetician, filosof şi critic literar francez (d. 1893)
  • 1849: Oskar Hertwig, citolog german (d. 1922)
  • 1864: Max Weber, economist şi sociolog german (d. 1920)
  • 1882: Percy Williams Bridgman, fizician american (d. 1961)
  • 1889: Paul Karrer, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
  • 1915: Anthony Quinn, actor de film american de origine mexicană (d. 2001)
  • 1920: Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (d. 1973)
  • 1926: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (oficial se sărbătoreşte în luna iunie)
  • 1931: Alexandru Balaban, inginer chimist, vicepreşedintele Academiei Române din 11 aprilie 1995
  • 1938: Vasile Spătărelu, compozitor şi profesor român (d. 2005)
  • 1941: Juan Somavia, director general al Biroului Internaţional al Muncii, din 4 martie 1999
  • 1951: Ion Călin, politician român
  • 1951: William Totok, scriitor şi publicist român de naţionalitate germană, stabilt în Germania (1987)
  • 1956: Gheorghe Sarău, lingvist român
  • 1963: Tatiana Stepa, compozitoare şi interpretă româncă de muzică folk (d. 2009)
  • 1963: Attila Varga, politician român
  • 1973: Alin Gheorghiu, prim–balerin la Opera Naţională Bucureşti
  • 1996: Godja Andrada , jucatoare de handbal la CS Marta Baia Mare
DECESE
  • 1073: Papa Alexandru al II-lea
  • 1142: Pierre Abélard, filosof francez (n. 1079)
  • 1699: Jean Racine, dramaturg francez (n. 1639)
  • 1736: Eugen de Savoia, feldmareşal al Sfântului Imperiu Roman (n. 1663)
  • 1910: Mark Twain, scriitor american (n. 1835)
  • 1918: Baronul Manfred von Richthofen (Baronul Roşu), asul aviaţiei de vânătoare din Primul Război Mondial (n. 1893)
  • 1965: Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (n. 1892)
  • 1965: Petre Antonescu, arhitect român (n. 1873)
  • 1971: Nicolae Bagdasar, filosof român (n. 1896)
  • 1976: A.C. Vaida, prozator român (n. 1910)
  • 1984: Marcel Iancu, pictor, arhitect şi eseist originar din România (n. 1895)
  • 1996: Djohar Dudaev, primul preşedinte al Republicii Cecenia
  • 2001: Antonio Asensio, preşedintele şi fondatorul grupului de presa ZETA
  • 2010: Juan Antonio Samaranch, fost preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic
(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 20 aprilie 2011

20 aprilie de-a lungul timpului

                                        20 aprilie este a 110-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 1303: Prin bula In supremae praeminentia dignitatis, papa Bonifaciu al VIII-lea pune bazele Universităţii Sapienza din Roma. Aceasta este cea mai mare şi cea mai veche universitate de stat din capitala Italiei.
  • 1517: Începe domnia lui Ştefăniţă Vodă în Moldova (1517–1527)
  • 1653: Oliver Cromwell dizolvă "Parlamentul cel Lung"
  • 1792: Franţa declară război Boemiei şi Ungariei
  • 1799: Premiera, la Weimar, a poemului dramatic "Moartea lui Wallenstein" de Friedrich Schiller
  • 1809: Victoria lui Napoleon asupra trupelor Imperiului Austriac în Bătălia de la Abensberg
  • 1841: Primul roman poliţist din lume a văzut lumina tiparului: "Crimele din Rue Morgue" scris de Edgar Allan Poe
  • 1862: A fost finalizată prima testare a procesului de pasteurizare, de către Louis Pasteur şi Claude Bernard
  • 1884: Papa Leon al XIII-lea publică enciclica, Humanum Genus
  • 1921: România a semnat Convenţia şi Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes naţional, precum şi Convenţia şi Statutul asupra libertăţii tranzitului, adoptate în cadrul Conferinţei de la Barcelona
  • 1902: Marie şi Pierre Curie, în laboratorul lor din Paris, au izolat cu succes săruri de radiu dintr-o substanţă minerală
  • 1938: A fost dizolvat partidul naţionalist "Totul pentru ţară"
  • 1943: Într-o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, Constantin I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu protestează împotriva intenţiei de a angaja România într-un război direct contra marilor democraţii occidentale
  • 1947: Presa anunţă punerea în circulaţie a bancnotelor de 1 milion de lei, eveniment ce marchează creşterea vertiginoasă a inflaţiei
  • 1949: A avut loc primul Congres mondial al partizanilor păcii
  • 1950: Începe naţionalizarea unei părţi a fondului de locuinţe de la oraşe
  • 1950: Echipa României se clasează pe primul loc la Campionatul mondial de dezlegări de probleme de şah
  • 1970: A fost lansat în Marea Britanie primul album solo semnat Paul McCartney
  • 1972: "Apollo 16" aselenizează pe Lună
  • 1992: Un mare concert în memoria lui Freddie Mercury are loc pe stadionul Wembley în Londra
  • 2007: Preşedintele României Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament. În urma referendumului din 19 mai (74,48%) suspendarea a încetat
SARBATORI
Ziua Internaţională a Presei Libere

NASTERI
  • 0570 (cc.): Muhammad, considerat în religia islamică ultimul profet al Allah
  • 0702 : Jafar As-Sadiq, intelectual arab
  • 1633: Împăratul Go-Kōmyō al Japoniei (d. 1654)
  • 1808: Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei (d. 1873)
  • 1818: Heinrich Goebel, inventator de origine germană (d. 1893)
  • 1840: Odilon Redon,pictor simbolist şi litograf francez (d. 1916)
  • 1851: Eduardo Acevedo Díaz prozator, politician şi jurnalist uruguayan (d. 1921)
  • 1879: Paul Poiret, creator de modă francez (d. 1944)
  • 1884: Prinţesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1966)
  • 1889: Adolf Hitler, politician german şi conducător ("Führer") al Germaniei Naziste (d. 1945)
  • 1893: Joan Miró, pictor spaniol (d. 1983)
  • 1895: Emile Christian, interpret american de jazz (d. 1973)
  • 1908: Lionel Hampton, cântăreţ de jazz american (d. 2002)
  • 1918: Kai Siegbahn, fizician suedez (d. 2007)
  • 1927: Alex Müller, fizician german, laureat al Premiul Nobel
  • 1939: Gro Harlem Brundtland, politiciană norvegiană
  • 1928: Gerald S. Hawkins, astronom englez (d. 2003)
  • 1941: Ryan O'Neal, actor american
  • 1943: John Eliot Gardiner, dirijor englez
  • 1949: Jessica Lange, actriţă americană
  • 1949: Mircea Florin Şandru, poet român
  • 1950: Alexandr Lebed, general şi politician rus
  • 1953: Ioan Oltean, politician român
  • 1958: Dragan Đokanović, politician sârb din Bosnia
  • 1974: Adrian Ilie, fotbalist şi om de afaceri român
  • 1976: Joey Lawrence, actor american
DECESE
  • 1314: Papa Clement al V-lea (n. 1264)
  • 1534: Elizabeth Barton, profet creştin, executată
  • 1769: Pontiac, şef al Tribului Ottawa
  • 1893: George Bariţiu, mare om de cultură, conducător al luptei de emancipare naţională a românilor ardeleni (n. 1812)
  • 1912: Bram Stoker, scriitor englez (n. 1847)
  • 1918: Karl Ferdinand Braun, fizician şi inventator german, laureat al Premiului Nobel (n. 1850)
  • 1932: Giuseppe Peano, matematician italian (n. 1858)
  • 1947: Regele Christian al X-lea al Danemarcei (n. 1870)
  • 1951: Ivanoe Bonomi, fost prim-ministru al Italiei
  • 1968: Adrian Maniu, poet (n. 1891)
  • 1982: Archibald MacLeish, poet şi prozator american (n. 1892)
  • 1992: Benny Hill, comediant britanic (n. 1924)
  • 2001: Giuseppe Sinolopi, dirijor şi compozitor italian (n. 1946)
  • 2002: Alan Dale, cântăreţ american (n. 1925)
  • 2002: Drăgan Muntean, solist de muzică populară (n. 1955)
  • 2008: Monica Lovinescu, ziaristă, critic literar şi cunoscută comentatoare de radio, fiică a criticului Eugen Lovinescu (n. 1923)
(Sursa: Wikipedia)

luni, 18 aprilie 2011

19 aprilie de-a lungul timpului

                                                   19 aprilie este a 109-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 1919: A apărut, la Bucureşti, revista literară „Sburătorul", condusă de Eugen Lovinescu
  • 1956: Actriţa americană Grace Kelly se căsătoreşte cu Rainier al III-lea de Monaco
  • 1961: Victoria de la Playa Giron a revoluţionarilor cubanezi
  • 1995: Clădirea federală Murrah din oraşul Oklahoma a fost ţinta unui atac terorist. În urma exploziilor, au murit 168 oameni, printre care opt ofiţeri federali
  • 2005: Cardinalii electori au ales, după un conclav considerat cel mai scurt din ultima sută de ani, al 265-lea şef al Bisericii Catolice, în persoana cardinalului german Joseph Ratzinger, care şi-a ales numele de Benedict al XVI-lea
NASTERI
  • 1832: José Echegaray, scriitor şi inginer spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
  • 1848: Calistrat Hogaş, scriitor român (d. 1917)
  • 1854: Anghel Saligny, inginer român (d. 1925)
  • 1883: Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă româncă (d. 1939)
  • 1883: Getúlio Vargas, politician brazilian (d. 1954)
  • 1890: Vintilă M. Mihăilescu, geograf român (d. 1978)
  • 1892: Georgi Adamovici, poet rus (d. 1972)
  • 1917: Sven Hassel, scriitor danez
  • 1932: Fernando Botero, pictor şi sculptor columbian
  • 1935: Dudley Moore, actor englez (d. 2002)
  • 1944: Ioan Gliga, poet român
  • 1947: Nicu Covaci, muzician român Phoenix
  • 1949: Paloma Picasso, designer spaniol, fiica lui Pablo Picasso
  • 1954: Radu Ţeposu, critic literar român (d. 1999)
  • 1959: Florea Voinea, politician român
  • 1975: Marius Măldărăşanu, fotbalist român
DECESE
  • 1054: Papa Leon al IX-lea (n. 1002)
  • 1588: Paolo Veronese, pictor italian (n. 1528)
  • 1689: Regina Cristina a Suediei (n. 1626)
  • 1768: Canaletto, pictor italian (n. 1697)
  • 1824: George Noel Gordon, lord Byron, poet britanic (n. 1788)
  • 1882: Charles Darwin, naturalist britanic (n. 1809)
  • 1895: Raicu Ionescu-Rion, critic literar şi publicist român (n. 1872)
  • 1906: Pierre Curie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1859)
  • 1914: Charles Peirce, filosof, logician american (n. 1839)
  • 1956: Ernst Robert Curtius, critic literar (n. 1886)
  • 1967: Konrad Adenauer, politician german (n. 1876)
  • 1980: Henri Jaguier, lingvist şi istoric literar de origine franceză (n. 1900)
  • 1998: Octavio Paz, scriitor şi publicist mexican, laureat al Premiului Nobel (n. 1914)
  • 2002: Layne Staley, solistul trupei grunge Alice in Chains (n. 1967)
  • 2002: Thor Heyerdahl, explorator norvegian (n. 1914)
  • 2004: Norris McWhirter, co-fondator al Guinness Book of Records (n. 1925)
  • 2009: James Graham Ballard, scriitor britanic (n. 1930)
(Sursa: Wikipedia)

18 aprilie de-a lungul timpului

                                              18 aprilie este a 108-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 1848: Are loc adunarea politică a românilor ardeleni de la Blaj
  • 1878: La Bucureşti, a fost încheiată o Convenţie comercială româno-elenă
  • 1897: A fost încheiată o Convenţie comercială între România şi Olanda
  • 1906: Un cutremur cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter distruge mare parte din oraşul San Francisco, California
  • 1912: Vasul Carpathia ajunge la New York cu 706 supravieţuitori ai dezastrului Titanic
  • 1922: România a semnat, alături de alte state, o notă adresată Germaniei, prin care protesta împotriva semnării Tratatului de la Rapallo, din 16 aprilie 1922, care încălca prevederile Tratatului de la Versailles
  • 1931: formarea guvernului condus de Nicolae Iorga
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: Aviaţia SUA bombardează Tokio, Yokohama şi Nagoya
  • 1941: Franţa părăseşte Societatea Naţiunilor
  • 1945: A fost fondată echipa de fotbal UTA
  • 1946: Liga Naţiunilor se dizolvă fiind înlocuită de ONU
  • 1947: Guvernul britanic hotărăşte reluarea relaţiilor comerciale cu România, după cel de-al Doilea Război Mondial
  • 1949: Irlanda părăseşte Commonwealth–ul şi devine o republică independentă
  • 1951: A fost înfiinţată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, primul pas către viitoarea Uniune Europeană
  • 1966: Mao Zedung lansează conceptul de Marea Revoluţie Culturală Proletară. China intră într–o fază de haos şi teroare
  • 1980: Rebublica Zimbabwe îşi proclamă independenţa
  • 1982: A fost hotarâtă, prin decret guvernamental, schimbarea denumirii capitalei Republicii Zimbabwe din Salisbury în Harare
  • 1994: A fost adoptat Legea impozitului pe venitul agricol
  • 1996: Miniştrii Apărării ai României şi Ucrainei, Gheorghe Tinca şi Valeri Şmarov, au semnat un Protocol privind dezvoltarea colaborării între Ministerul Apărării din România şi cel din Ucraina
  • 1996: Senatul României a ratificat Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, prin care era reglementată procedura extrădării persoanelor care sînt căutate pentru acte de terorism
  • 2001: Camera Deputaţilor din România a adoptat textul legii privind accesul liber la informaţiile de interes public
  • 2002: Fostul rege al Afganistanului, Mohammad Zaher Shah, s-a întors la Kabul, după 29 de ani de exil la Roma
  • 2007: Google a lansat un instrument pentru protecţia drepturilor de autor, denumit Claim your content
SARBATORI
  • Ziua mondială a radioamatorismului
  • Ziua internaţională pentru conservarea monumentelor
  • Zimbabwe: Sărbătoare naţională. Proclamarea independenţei (1980)
NASTERI
  • 1480: Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea (d. 1519)
  • 1590: Ahmed I, sultan al Imperiului Otoman (d. 1617)
  • 1882: Leopold Stokowski, dirijor american
  • 1846: Nicolae Densuşianu, istoric român (d. 1911)
  • 1897: A fost încheiată o Convenţie comercială între România şi Olanda
  • 1917: Frederica de Hanovra, soţia regelui Paul I al Greciei (d. 1981)
  • 1921: Jean Richard, actor francez (d. 2001)
  • 1927: Samuel Phillips Huntington, politolog american (d. 2008)
  • 1929: Ion Voinescu, fotbalist român
  • 1940: Neagu Udroiu, jurnalist şi scriitor român
  • 1946: Cristian Mandeal, dirijor şi pianist român
  • 1952: Eugen Cristea, actor român de teatru şi film
  • 1970: George Băeşu, politician român
DECESE
  • 1898: Gustave Moreau, pictor simbolist francez (n. 1826)
  • 1936: Ottorino Respighi, compozitor italian (n. 1879)
  • 1940: Lajos Ady, scriitor, istoric literar, pedagog maghiar (n. 1877)
  • 1947: Jozef Tiso, om politic slovac (n. 1887)
  • 1955: Albert Einstein, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1879)
  • 1974: Marcel Pagnol, dramaturg şi regizor (n. 1895)
  • 2001: Eugen Crăciun, pictor şi grafician român (n. 1922)
  • 2003: Emil Loteanu (n. 1936), autorul filmului Şatra
(Sursa: Wikipedia)

duminică, 17 aprilie 2011

17 aprilie de-a lungul timpului

                                              17 aprilie este a 107-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 069: Vitellius devine împărat roman
  • 1880: S–a înfiinţat Banca Naţională a României
  • 1907: În urma fuzionării principalelor grupări conservatoare, Petru P. Carp devine şeful Partidului Conservator
  • 1917: S-a înfiinţat, la Paris, Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, sub preşedinţia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; a militat pentru independenţa Transilvaniei şi unirea acesteia cu România. (17/30)
  • 1924: A luat fiinţă studioul Metro–Goldwyn–Mayer
  • 1931: La Calcutta, India are loc un accident aviatic, în urma căruia aviatorul Radu Beller moare, iar principele G.V Bibescu este grav rănit
  • 1963: Compania Ford a lansat maşina Mustang.
  • 1964: Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat singură în jurul lumii
  • 1969: Alexander Dubček, părintele "Primăverii de la Praga", a fost înlocuit în funcţia de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de către Gustav Husak
  • 1969: Shirhan Sirhan este condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy
  • 1975: Khmerii roşii au preluat puterea la Pnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane
  • 1991: Delegaţiei Parlamentului României i s-a acordat statutul de delegaţie asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN şi-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO).
NASTERI
  • 1735: Johann Seivert, lexicograf transilvănean (d. 1785)
  • 1885: Karen Blixen, romancieră daneză (d. 1962)
  • 1894: Nikita Hruşciov, conducătorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (d. 1971)
  • 1895: Ion Vinea, poet, prozator şi traducător (d. 1964)
  • 1897: Thornton Wilder, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926 (d. 1975)
  • 1900: Willy Burkhardt, compozitor elveţian (d. 1955)
  • 1916: Magda Isanos, poetă (d. 1944)
DECESE
  • 1647: Grigore Ureche, cronicar moldovean (n. 1590)
  • 1790: Benjamin Franklin, scriitor, politician american (n. 1706)
  • 1896: Traian Demetrescu, poet, prozator şi publicist (n. 1866)
  • 1942: Jean Baptiste Perrin, fizician francez, laureat al Premiul Nobel (n. 1870)
  • 1945: Ion Pillat, poet şi eseist (n. 1891)
  • 1945: Mircea Streinul, scriitor şi poet iconarist (n. 1910)
  • 1964: George Vraca, actor român (n. 1896)
  • 1975: Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (1956) (n. 1888)
  • 1985: Dumitru Ion Suchianu, eseist şi traducător, critic de film (n. 1895)
  • 1990: Paul Gh. Dimo, inginer, specialist în domeniul electricităţii (n. 1905)
  • 2006: Mihail-Constantin Eremia, profesor universitar la Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti (n. 1956)
  • 2007: Gil Dobrică, solist vocal (n. 1946)
  • 2010: Alexandru Neagu (fotbalist), fotbalist român
(Sursa: Wikipedia)

sâmbătă, 16 aprilie 2011

16 aprilie de-a lungul timpului

                         16 aprilie este a 106-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 1869: Apare, la Bucureşti, revista „Traian", editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu.
  • 1917: Vladimir Lenin se întoarce la Petrograd (în prezent Petersburg) după ani de exil pentru a prelua rolul de lider al Revoluţiei bolşevice. Cu o lună mai înainte ţarul Nicolae al II-lea fusese înlăturat de la putere.
  • 1930: Declanşarea războiului civil în China.
  • 1938: Sunt arestaţi şi condamnaţi la închisoare mai mulţi conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu.
  • 1943: Chimistul elveţian Albert Hofmann descoperă efectele halucinogene ale LSD-ului.
  • 1954: Este executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, Lucreţiu Pătrăşcanu, unul din liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog şi publicist, profesor la Universitatea Bucureşti, ministru al Justiţiei române între 1944–1948.
  • 1972: A fost lansată naveta spaţială „Apollo 16", care a aselenizat la 20 aprilie 1972.
  • 2007: În Statele Unite are loc masacrul de la Virginia Tech.
SARBATORI
  • Ungaria: ziua de comemorare a Holocaustului
NASTERI
  • 1319: Ioan al II-lea al Franţei (d. 1364)
  • 1844: Anatole France, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)
  • 1889: Charlie Chaplin, actor, regizor şi producător britanic (d. 1977)
  • 1896: Tristan Tzara, scriitor român, unul dintre iniţiatorii dadaismului (d. 1963)
  • 1919: Merce Cunningham, dansator şi coregraf american (d. 2009)
  • 1921: Peter Ustinov, actor britanic (d. 2004)
  • 1927: Joseph Ratzinger, teolog german, din 2005 papă al Romei, sub numele de Benedict al XVI-lea
  • 1936: Gheorghe Grigurcu, poet şi critic literar român
  • 1940: Regina Margareta a II-a a Danemarcei
  • 1951: Ioan Mihai Cochinescu, scriitor român
  • 1952: Petre Ungureanu, politician român
  • 1955: Henric, Marele Duce de Luxembourg
  • 1959: Ovidiu Brânzan, politician român
  • 1963: Mazen Rifai, scriitor sirian
  • 1973: Aliaune Thiam, cântăreţ senegalezo-american
DECESE
  • 069: Otho, împărat roman (n. 32)
  • 1828: Francisco de Goya, pictor, gravor şi desenator spaniol (n. 1746)
  • 1859: Alexis de Tocqueville, istoric francez (n. 1805)
  • 1935: Panait Istrati, scriitor român de limbă franceză (n. 1884)
  • 1942: Prinţesa Alexandra de Edinburgh şi Saxa-Coburg şi Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1878)
  • 1951: George Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist român (n. 1882)
  • 1954: Lucreţiu Pătrăşcanu, politician român (n. 1900)
  • 1972: Yasunari Kawabata, scriitor japonez, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)
  • 2007: Ioan Ursu, fizician român (n. 1928)
(Sursa: Wikipedia)