miercuri, 7 septembrie 2011

30 august de-a lungul timpului

                  30 august este a 242-a zi a calendarului gregorian şi a 243-a zi în anii bisecţi.

EVENIMENTE
  • 1265: Prima menţiune documentară a Hunedoarei
  • 1535: S-a încheiat înălţarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
  • 1698: A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir
  • 1877: Asaltul armatei române asupra redutei turceşti Plevna III, în timpul războiului pentru independenţă
  • 1881: Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franţa
  • 1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soţul ideal", de Oscar Wilde.
  • 1918: A fost asasinat şeful Direcţiei Politice de Stat a Rusiei bolşevice (C.E.K.A.), Uriţki. In aceeaşi zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin
  • 1940: A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, nord-vestul Transilvaniei.
  • 1944: România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria horthystă
  • 1948: A fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea)
  • 1974: A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
  • 00000 A fost inaugurat, la Bucureşti, Centrul demografic ONU -România.
  • 1981: Preşedintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, şi primul ministru, Mohammad Javad, au fost ucişi într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului
  • 1983: Primul zbor al navetei Challenger
  • 1986: Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km
  • 1991: Atletul american Mike Powell a reuşit să depăşească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon
  • 2005: Uraganul Katrina a devastat sudul SUA
SARBATORI
  • Sf. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului; Cuv. Fantin; Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei; Sf. Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului (calendar ortodox)
  • Azerbaidjan: Sărbătoare naţională - Proclamarea independenţei - (1991)
NASTERI
  • 1705: David Hartley, filosof englez (d. 1757)
  • 1748: Jacques-Louis David, pictor francez (d. 1825)
  • 1811: Théophile Gautier, scriitor francez (d. 1872)
  • 1848: Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist român, membru al Academiei Române (d.1921)
  • 1852: Jacobus Henricus van 't Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1911)
  • 1871: Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1937)
  • 1884: Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
  • 1897: Aurel Petrescu, regizor şi operator român (d. 1948)
  • 1910: Augustin Z.N. Pop, istoric literar român (d. 1989)
  • 1912: Edward Mills Purcell, fizician american (d. 1997)
  • 1913: Vlad Voiculescu, medic român, membru al Academiei Române (d. 2001)
  • 1927: Victor Emanuel Sahini, chimist român
  • 1939: John Peel, disc jockey britanic (d. 2004)
  • 1941: George Crăsnaru, bas bariton român
  • 1943: Anna Adamis, scriitoare şi libretistă maghiară
  • 1949: Peter Maffay, cantautor german născut în România
  • 1952: Daniel Dăianu, economist şi politician român
  • 1959: Ralu Filip, jurist şi jurnalist român (d. 2007)
  • 1964: A.G. Weinberger, compozitor şi interpret de muzică de jazz
  • 1967: Gelil Eserghep, politician român
  • 1972: Cameron Diaz, actriţă americană
DECESE
  • 1483: Regele Ludovic al XI-lea al Franţei (n. 1423)
  • 1751: Christopher Polhem, inventator suedez (n. 1661)
  • 1844: Francis Baily, astronom englez (n. 1774)
  • 1891: Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician român (n. 1830)
  • 1928: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1864)
  • 1929: Emanoil Riegler, medic român (n. 1854)
  • 1940: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1856)
  • 1954: Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic român, membru al Academiei Române (n. 1876)
  • 1964: Scarlat Lambrino, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1891)
  • 1975: Theodor Constantin, scriitor român (n. 1910)
  • 1989: Costin Murgescu, economist român, membru al Academiei Române (n. 1919)
  • 2006: Naghib Mahfuz, scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)
(Sursa: Wikipedia)

vineri, 2 septembrie 2011

29 august de-a lungul timpului

29 august este a 241-a zi a calendarului gregorian şi a 242-a zi în anii bisecţi.

EVENIMENTE
  • 1261: Urban al IV-lea devine papă, ultimul care ajunge papă fără să fi fost mai întâi cardinal
  • 1484: Cardinal Giovanni Battista Cibo este ales papă sub numele Inocenţiu al VIII-lea
  • 1526: Bătălia de la Mohacs. Armata ungară a fost zdrobită de turci (Suleiman Magnificul), care au ocupat Buda (8 septembrie 1526).
  • 1533: Francisco Pizarro îl execută pe Atahuallpa, al treisprezecelea şi ultimul împărat al incaşilor
  • 1756: Frederic cel Mare atacă Saxonia; începutul Războiului de Şapte Ani
  • 1831: Britanicul Michael Faraday a descoperit inducţia magnetică
  • 1885: Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta
  • 1936: În urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania şi Italia, Nicolae Titulescu este înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe al României
  • 1944: Delegaţia României pleacă la Moscova, pentru încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite
  • 1949: Uniunea Sovietică testează prima sa bombă atomică la Semipalatinsk, Kazakhstan
  • 1966: Ultimul concert Beatles la San Francisco, SUA
SARBATORI
  • Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Cuv. Teodora (calendar ortodox)
  • Slovacia: Ziua Insurecţiei naţionale. Sărbătoare naţională.
NASTERI
  • 1619: Jean-Baptiste Colbert, economist francez (d. 1683)
  • 1632: John Locke, filosof englez (d. 1704)
  • 1749: Sir Gilbert Blane, medic scoţian (d. 1834)
  • 1780: Jean Auguste Ingres, pictor francez (d. 1867)
  • 1809: Oliver Wendell Holmes, medic englez (d. 1894)
  • 1810: Juan Bautista Alberdi, scriitor aregntinian (d. 1884)
  • 1821: Louis Laurent Mortillet, antropolog francez (d. 1898)
  • 1832: Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române (d. 1915)
  • 1862: Maurice Maeterlinck, scriitor belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1911 (d. 1949)
  • 1891: Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus (d. 1955)
  • 1904: Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956
  • 1914: Bernard Vonnegut, chimist american (d. 1997)
  • 1915: Ingrid Bergman, actriţă americană de origine suedeză (d. 1982)
  • 1920: Ray Bradbury, scriitor american
  • 1935: Titus Raveica, politician român
  • 1938: Hermann Nitsch, artist austriac
  • 1939: Radu Bercea, pictor român
  • 1943: Petre Magdin, compozitor, interpret, publicist român
  • 1946: Ion Chelaru, actor român de teatru
  • 1948: Constantin Făină, politician român
  • 1958: Michael Jackson, interpret şi compozitor american de muzică pop (d. 2009)
  • 1980: Corina Ungureanu, gimnastă şi antrenoare româncă
DECESE
  • 1780: Jacques-Germain Soufflot, arhitect francez (n. 1713)
  • 1799: Papa Pius al VI-lea (n. 1717)
  • 1868: Christian Schonbein, chimist germano-elveţian (n. 1799)
  • 1904: Murad al V-lea, sultan otoman (n. 1840)
  • 1935: Astrid a Suediei, soţia regelui Leopold al III-lea al Belgiei (n. 1905)
  • 1943: Boris al III-lea, rege al Bulgariei
  • 1945: Constantin Tănase, actor român (n. 1880)
  • 1961: George Mărgărit, poet român
  • 1975: Theodor Constantin, prozator român (n. 1910)
  • 1982: Ingrid Bergman, actriţă suedeză (n. 1915)
  • 2005: Radu Anton Roman, scriitor român (n. 1948)
  • 00000 Antonie Plămădeală, înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit al Ardealului (n. 1926)
(Sursa: Wikipedia)

28 august de-a lungul timpului

                  28 august este a 240-a zi a calendarului gregorian şi a 241-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 0476: Sfârşitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustus (475-476), ultimul împărat, este detronat de Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor). Instaurarea dominaţiei germanice în Italia.
  • 1619: Ferdinand al II-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman
  • 1804: La 28 august/9 septembrie 1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureştiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor oraşului
  • 1916: Primul Război Mondial: Germania declară război României
  • 1922: Prima reclamă de radio a fost difuzată de postul de radio "WEAF", din New York
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportaţi de către Stalin către Siberia şi Kazahstan
SARBATORI
  • în calendarul ortodox: Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorociţa;
  • în calendarul romano-catolic: Augustin de Hipona (d. 28 august 430), episcop, doctor al Bisericii;
  • în calendarul luteran: Augustin de Hipona;
  • în calendarul anglican: Augustin de Hipona;
  • în calendarul greco-catolic: Moise Etiopianul, călugăr (d. 400), Augustin de Hipona, episcop (d. 430).
NASTERI
  • 1749: Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german (d. 1832)
  • 1828 (S.V.): Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)
  • 1878: George Hoyt Whipple, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1976)
  • 1894: Karl Böhm, dirijor austriac (d. 1981)
  • 1899: Charles Boyer, actor francez (d. 1978)
  • 1917: Horia Lovinescu, dramaturg român (d. 1983)
  • 1927: Nicolae Herlea, bariton român
  • 1939: Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare româncă (d. 2002)
  • 1941: Vasile Gergely, fotbalist român
  • 1947: Vivi Dragan Vasile, director de imagine
  • 1950: Radu Negrescu-Suţu, scriitor
  • 1965: Shania Twain, interpretă americană de muzică pop
  • 00000 Tomi Cristin, actor român de teatru şi film
  • 1969: Jason Priestey, actor american
  • 1983: Alfonso Herrera(RBD),cântăreţ şi actor mexican
DECESE
  • 0430: Augustin de Hipona, teolog şi filosof, doctor al Bisericii (n. 354)
  • 1654: Axel Oxenstierna, om politic suedez (n. 1583)
  • 1757: David Hartley, filosof englez (n. 1705)
  • 1839: William Smith, geolog englez (n. 1769)
  • 1880: Charles Thomas Jackson, medic şi chimist american (n. 1805)
  • 1917: Calistrat Hogaş, prozator român (n. 1847)
  • 00000 Anton Naum, membru al Academiei Române (n. 1829)
  • 1959: Bohuslav Martinu, compozitor ceh (n. 1890)
  • 1987: John Marcellus Huston, regizor de film şi scenarist american (n. 1906)
  • 1993: Gheorghe Mocanu, pictor român (n. 1938)
  • 1995: Michael Ende, scriitor german (n. 1928)
  • 2005: Hans Clarin, actor german (n. 1929)
  • 2006: Melvin Schwartz, fizician american (n. 1932)
(Sursa: Wikipedia)

sâmbătă, 27 august 2011

27 august de-a lungul timpului

               27 august este a 239-a zi a calendarului gregorian şi a 240-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1588: Tratat de comerţ încheiat de Petru Şchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei. Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Şchiopul un tratat prin care supuşii reginei urmau a fi liberi a se statornici şi a face negoţ, a vinde şi a cumpăra, „ba chiar a face toate cele ce societatea omenească şi obiceiul caută pentru negoţ şi pentru trebuinţele vieţii”.
  • 1877: A avut loc primul atac al trupelor române. Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1 din sistemul de apărare a Plevnei, este încredinţată Regimentului 13 dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, şi altor subunităţi din cadrul Diviziei a 4-a infanterie. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei române. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanţi este distins cu Ordinul "Steaua României". De asemenea, se acordă unor ofiţeri şi soldaţi din subunităţile participante la atac Ordinul "Steaua României", precum şi medalia "Virtutea militară".
  • 1883: Explozia principală a erupţiei vulcanului Krakatau (Indonezia), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.
  • 1928: La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellog-Briand, de respingere a războiului. Actul nu prevede nici o sancţiune împotriva celor care ar încălca pacea. România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.
  • 1989: Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin.
  • 1990: Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
  • 1991: Comunitatea Europeană recunoaşte independenţa ţărilor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.
  • 2003: Planeta Marte se află la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.
SARBATORI
  • Cuv. Pimen; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie şi Osie, Ep. Cordovei (calendar ortodox)
Republica Moldova: Ziua Independenţei

NASTERI
  • 1770: Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosof german (d. 1831)
  • 1824: Joseph Marlin, scriitor şi jurnalist german originar din Transilvania (d. 1849)
  • 1858: Giuseppe Peano, matematician italian (d. 1932)
  • 1871: Theodore Dreiser, scriitor american (d. 1945)
  • 1877: Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile (d. 1910)
  • 1903: Miron Nicolescu, matematician român (d. 1975)
  • 1908: Lyndon Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA (d. 1973)
  • 1910: Maica Tereza, misionară de origine albaneză, laureată a Premiului Nobel (d. 1997)
  • 1913: Martin David Kamen, biochimist canadiano-american
  • 1915: Norman Ramsey, fizician american
  • 1918: Leon Leviţchi, lingvist, filolog, shakespearolog român (d. 1991)
  • 1928: Mircea Zaciu, critic şi istoric literar român (d. 2000)
  • 1930: Zigu Ornea, critic literar român (d. 2001)
  • 1949: Mihai Cafriţa, actor român
  • 1959: Claudiu Bleonţ, actor român de teatru şi film
  • 1972: Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator român de televiziune
  • 1985: Alexandra Nechita, pictor american de origine română
DECESE
  • 1723: Anton von Leeuwenhoek, biolog olandez (n. 1632)
  • 1850: Regele Ludovic-Filip al Franţei (n. 1773)
  • 1865: Johann Encke, astronom german (n. 1791)
  • 1895: Johann Friedrich Miescher, biochimist elveţian (n. 1844)
  • 1907: Iosif Vulcan, gazetar şi scriitor român (n. 1841)
  • 1974: Charles Lindbergh, aviator american (n. 1902)
  • 1975: Grigore Eliescu, biolog şi entomolog român (n. 1898)
  • 1978: Charles Boyer, actor francez (n. 1897)
  • 1989: Irving Stone, scriitor american (n. 1903)
  • 1998: Frederick Reines, fizician american (n. 1918)
  • 2003: Eugenia Dumitraşcu, artist plastic român (n. 1931)
(Sursa:Wikipedia)

joi, 25 august 2011

26 august de-a lungul timpului

              26 august este a 238-a zi a calendarului gregorian şi a 239-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1346: Bătălia de la Crecy: Trupele franceze au fost înfrânte de cele engleze. Prima utilizare a armelor de foc în Occident.
  • 1789: Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului
  • 1812: Bătălia de la Borodino dintre armata lui Napoleon şi cele ale Imperiului rus.
  • 1860: S-a instituit prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris.
  • 1871: Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna, manifestare organizată din iniţiativa studenţilor români de la Viena, în frunte cu Eminescu şi Slavici. 14/26 august.
  • 1955: Are loc prima transmisie TV color (NBC) a unui meci de tenis din cadrul Cupei Davis
  • 1966: Declanşarea luptei armate a poporului namibian, sub conducerea SWAPO, pentru eliberarea de sub ocupaţia regimului rasist al Africii de Sud.
  • 1972: Ediţia a XX-a a Jocurilor Olimpice moderne (München, 26 august - 10 septembrie)
NASTERI
  • 1676: Robert Walpole prim ministru al Marii Britanii (d. 1745)
  • 1728: Johann Henrich Lambert, fizician german (d. 1777)
  • 1743: Antoine Laurent Lavoisier, chimist francez (d. 1794)
  • 1819: Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, soţul reginei Victoria (d. 1861)
  • 1873: Lee De Forest, inventator american (d. 1961)
  • 1880: Guillaume Apollinaire, poet francez, precursor al suprarealismului (d. 1918)
  • 1882: James Franck, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1964)
  • 1886: Alexandru D. Rădulescu, medic chirurg român (d. 1979)
  • 1888: Constantin Pantazi, general român (d. 1946)
  • 1893: Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog şi compozitor român (d. 1958)
  • 1902: Alexandru Priadcencu, inginer agronom din Republica Moldova (d. 1981)
  • 1906: Albert Bruce Sabin, microbiolog de origine poloneză (d. 1993)
  • 1932: Joe Henry Engle, astronaut, colonel de aviaţie american
  • 1947: Nicolae Dobrin, fotbalist român (d. 2007)
  • 1948: Dezső-Kálmán Becsek-Garda, politician român de etnie maghiară
  • 1950: Mihai Mălaimare, actor român
  • 1951: Valeriu Gheorghe, politician român
  • 1955: Emil Hurezeanu, poet, eseist, jurnalist român
  • 1957: Dr. Alban, artist suedez de origine nigeriană
  • 1971: Ariadna Thalia Sodi Miranda, cantareata, actrita mexicana
  • 1979: Domnica Drumea, poetă română
  • 1980: Chris Pine, actor american
  • 1988: Cristina Neagu, jucătoare de handbal profesionistă
  • 1990: Irina Begu, jucătoare româncă de tenis
DECESE
  • 1723: Anton von Leeuwenhoek, biolog olandez (n. 1632)
  • 1850: Regele Ludovic-Filip al Franţei (n. 1773)
  • 1865: Johann Encke, astronom german (n. 1791)
  • 1895: Johann Friedrich Miescher, biochimist elveţian (n. 1844)
  • 1907: Iosif Vulcan, gazetar şi scriitor român (n. 1841)
  • 1974: Charles Lindbergh, aviator american (n. 1902)
  • 1975: Grigore Eliescu, biolog şi entomolog român (n. 1898)
  • 1978: Charles Boyer, actor francez (n. 1897)
  • 1989: Irving Stone, scriitor american (n. 1903)
  • 1998: Frederick Reines, fizician american (n. 1918)
  • 2003: Eugenia Dumitraşcu, artist plastic român (n. 1931)

(Sursa: Wikipedia)

25 august de-a lungul timpului

              25 august este a 237-a zi a calendarului gregorian şi a 238-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1580: Bătălia de la Alcantara: Spania înfrânge Portugalia.
  • 1704: Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
  • 1758: Războiul de Şapte Ani: Frederic al II-lea al Prusiei înfrânge armata rusă în bătălia de la Zorndorf.
  • 1768: James Cook începe prima sa călătorie.
  • 1814: Casa Albă este distrusă de forţele britanice în timpul războiului din 1812.
  • 1825: Uruguay îşi declară independenţa faţă de Brazilia.
  • 1875: Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
  • 1891: Thomas Edison obţine brevetul de invenţie pentru filmul de 35 mm.
  • 1912: După căderea dinastiei Qing şi a ultimului împărat, Pu Yi, în China revoluţionarul Sun Yat-sen fondează Kumitangul.
  • 1929: Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.
  • 1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaş pe locul second (1,65 m).
  • 1960: Ediţia a XVII-a a Jocurilor Olimpice moderne: Roma (25 august-11 septembrie).
  • 1966: Lansarea misiunii "Apollo 3". A fost experimentată etapa finală a zborului selenar.
  • 1988: Centrul istoric al Lisabonei este distrus de un incendiu.
  • 1991: Belarus îşi declară independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
  • Debutul pilotului de Formula 1 Michael Schumacher, în Marele Premiu al Belgiei.
  • 1994: Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reţinut la Direcţia Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzaţia de bancrută frauduloasă, fals şi înşelăciune în dauna avutului particular.
  • 2001: Haakon, Prinţul Moştenitor al Norvegiei se căsătoreste cu Mette-Marit Tjessem Høiby.
NASTERI
  • 1530: Ţarul Ivan al IV-lea al Rusiei (d. 1584)
  • 1707: Regele Ludovic I al Spaniei (d. 1724)
  • 1744: Johann Gottfried Herder, scriitor german (d. 1803)
  • 1767: Louis Leon Antoine Florelle de Saint-Just, om politic francez (d. 1794)
  • 1786: Regele Ludwig I al Bavariei (d. 1868)
  • 1802: Nikolaus Lenau, poet romantic de limbă germană, originar din Banat (d. 1850)
  • 1819: Allan Pinkerton, scoţian care a fondat prima agenţie de detectivi din SUA (d. 1884)
  • 1841: Emil Theodor Kocher, chirurg elveţian, laureat al Premiului Nobel (d. 1917)
  • 1845: Regele Ludwig al II-lea al Bavariei (d. 1886)
  • 1868: Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societăţii Tinerimea Artistică (d. 1946)
  • 1873: Lucia Sturdza Bulandra, actriţă româncă (d. 1961)
  • 1887: Fartein Valen, compozitor din Norvegia (d. 1952)
  • 1898: Helmut Hasse, matematician german (d. 1975)
  • 1900: Hans Adolf Krebs, biolog germano-britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
  • 1902: Camil Baltazar (Leibu Goldstein), poet român (d. 1977)
  • 1917: Ion Diaconescu, politician român
  • 1918: Leonard Bernstein, dirijor, pianist şi compozitor american (d. 1990)
  • 1928: Herbert Kroemer, fizician american
  • 1930: Sean Connery, actor britanic
  • 1936: Sebastian Papaiani, actor român
  • 1961: Christian Neacşu, artist plastic român stabilit în Franta
  • 1961: Billy Ray Cyrus, actor şi cântăreţ american
  • 1970: Romică Andreica, politician român
  • 1979: Marlon Harewood, jucător englez de fotbal
  • 1980: Pieter Mertens, ciclist belgian
  • 1992: Angelica Mandy, actriţă engleză în filmul Harry Potter şi Pocalul de Foc
DECESE
  • 383: Graţian, împărat roman (n. 359)
  • 1270: Regele Ludovic al IX-lea al Franţei (n. 1214)
  • 1699: Christian al V-lea al Danemarcei şi al Norvegiei (n. 1646)
  • 1776: David Hume, filozof şi istoric englez (n. 1711)
  • 1822: Sir William Herschel, astronom german (n. 1738)
  • 1867: Michael Faraday, fizician englez (n. 1791)
  • 1900: Friedrich Nietzsche, filozof german (n. 1844)
  • 1907: Bogdan Petriceicu Hasdeu, spirit enciclopedic al culturii române (n. 1836)
  • 1908: Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1852)
  • 1969: Harry Hammond Hess, geolog american (n. 1906)
  • 1975: John Ray Dunning, fizician american (n. 1907)
  • Romulus Dianu, prozator, publicist, traducător şi critic muzical (n. 1905)
  • 1995: Subrahmanyan Chandrasekhar, fizician american (n. 1910)
  • 2002: Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 1923)
  • 2009: Edward Kennedy, politician american (n. 1932)
(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 24 august 2011

24 august de-a lungul timpului

                 24 august este a 236-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 79: Erupţia Vezuviului. Oraşele Pompei, Herculaneum şi Stabie au fost acoperite de lavă. A murit şi enciclopedistul C. Plinius Secundus, autorul "Istoriei naturale".
  • 410: Vizigoţii conduşi de Alaric au ocupat Roma, jefuind-o în trei zile.
  • 1572: Noaptea Sfântului Bartolomeu: masacrarea hughenoţilor la Paris (vezi şi Henric al IV-lea al Franţei). Declanşarea celui de-al patrulea război civil în Franţa (1572-1573).
  • 1960: Cea mai scazută temperatură înregistrată vreodată pe Pământ: -88,3°C.
  • 1968: Franţa aprinde prima să bombă cu hidrogen.
  • 1991: Mihail Gorbaciov a renunţat la funcţia de lider al PCUS şi a cerut autodizolvarea acestuia.
  • 2008: Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, China. România obţine un total de 8 medalii (4 de aur, 1 de argint, 3 de bronz).
SARBATORI
Ucraina: Ziua naţională - Proclamerea independenţei (1991)

NASTERI
  • 1561: Bartholomaeus Pitiscus, matematician german (d. 1613)
  • 1750: Letizia Ramolino, mama împăratului Napoleon I al Franţei (d. 1836)
  • 1772: Regele William I al Olandei (d. 1843)
  • 1865: Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914 - 1927) (d. 1927)
  • 1872: Max Beerdohn, scriitor
  • 1872: Raicu Ionescu-Rion, publicist (d. 1895)
  • 1885: Ion S. Gheorghiu, inginer energetician (d. 1968)
  • 1895: Moris Selling Kharasch, chimist
  • 1898: Albert Claude, citolog belgiano-american, laureat al Premiului Nobel( d. 1983)
  • 1899: Jorge Luis Borges, poet, prozator şi eseist argentinian (d. 1986)
  • 1902: Martin Bercovici, inginer electromecanic (d. 1971)
  • 1929: Yasser Arafat, lider palestinian (d. 2004)
  • 1941: Miron Ignat, politician român
  • 1947: Paulo Coelho, scriitor brazilian
  • 1948: Jean-Michel Jarre, muzician francez
  • 1993: Alexandru Neagoe, prietenul nostru
DECESE
  • 79: Plinius cel Bătrân un important şi renumit erudit al Imperiului Roman (n. 23).
  • 1670: William Neil, matematician (n. 1657)
  • 1820: Ion Budai-Deleanu, scriitor român
  • 1832: Sadi Carnot, fizician francez (n. 1796)
  • 1868: Costache Negruzzi, prozator, poet şi dramaturg român (n. 1808)
  • 1884: Carol Davila, medic român de origine franceză (n. 1828)
  • 1888: Rudolf J.E. Clausius, fizician (n. 1822)
  • 1928: Aurel Băeşu, pictor român (n. 1896)
  • 1932: Gheorghe Cucu, compozitor, dirijor şi folclorist român (n. 1882)
  • 1940: Paul Nipkow, inventator german (n. 1860)
  • 1982: Iván Aba, scriitor, jurnalist şi redactor maghiar (n. 1923)
  • 1994: Wolf Aichelburg, scriitor de limbă germană din România (n. 1912)
  • 2006: Cristian Nemescu, regizor şi scenarist român (n. 1979)
(Sursa: Wikipedia)