luni, 26 septembrie 2011

26 septembrie de-a lungul timpului

26 septembrie este a 269-a zi a calendarului gregorian şi a 270-a zi în anii bisecţi. 96 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 1815: A fost semnat, la Paris, actul de constituire a "Sfintei Alianţe", de către Alexandru I, ţarul Rusiei (1801-1825), Francisc I, împăratul Austriei (1804-1835), şi Frederic Wilhelm al III-lea, rege al Prusiei (1797-1840)
  • 1874: Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc - un concurs de tir (tragere la semn).
  • 1918: Primul război mondial: Bătălia de la Meuse
  • 1944: Al doilea război mondial: Operaţiunea Market-Garden a eşuat
  • 1960: În Chicago, Illinois, Richard Nixon şi John F. Kennedy au luat parte la prima dezbatere prezidenţială televizată din lume
  • 1961: Bob Dylan îşi face debutul
  • 1969: The Beatles îşi lansează albumul Abbey Road în Anglia
  • 1989: Ultimele trupe vietnameze părăsesc Cambodgia.
  • 1991: "A patra mineriadă": Minerii revin în Piaţa Victoriei. Au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor şi cei ai conducerii ţării. Se obţine demisia Guvernului Roman, anunţată la orele 12,30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să patrundă în Televiziune. Au loc scene de violenţă şi de vandalism.
  • 2002: Timişoara a devenit primul oraş din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă: pe perioada nopţii, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminare, fără a afecta însă siguranţa circulaţiei, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30 la sută
  • 2002: În urma naufragiului feribotului senegalez "Joola", în largul coastelor Gambiei, din cei 1 034 de pasageri aflaţi la bord, doar 64 au supravieţuit
SARBATORI
  • Ziua Mondială a Inimii
  • Ziua Europeană a Limbilor
  • Ziua Naţională a Contracepţiei
NASTERI
  • 1791: Theodore Gericault, pictor şi grafician francez (d. 1824)
  • 1837: Charles Jacques Bouchard, fiziolog francez, membru de onoare străin al Academiei Române (d. 1915)
  • 1843: Joseph Furphy, romancier australian (d. 1912)
  • 1870: Regele Christian al X-lea al Danemarcei (d. 1947)
  • 1888: T.S. Eliot, poet şi dramaturg anglo-american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1949 (d. 1965)
  • 1889: Martin Heidegger, filosof german (d. 1976)
  • 1889: Ivan Mosjukin, actor rus de film (d. 1939)
  • 1897: Papa Paul al VI-lea (d. 1978)
  • 1898: George Gershwin, compozitor american (d. 1937)
  • 1907: Dan Botta, poet, eseist, dramaturg român (d. 1958)
  • 1909: Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător român (d. 2002)
  • 1914: Ştefan Berceanu, medic şi dramaturg român (d. 1990)
  • 1934: Mihailo Mihailov, scriitor şi filosof sârb
  • 1938: Mihai Radan, politician român
  • 1948: Olivia Newton-John, solistă vocală, actriţă australiană
  • 1950: Dan Grecu, gimnast şi antrenor român
  • 1952: Viorel Constantinescu, politician român
DECESE
  • 1877: Hermann Grassmann, matematician şi fizician german (n. 1809)
  • 1909: Apcar Baltazar, pictor român de etnie armeană (d. 1880)
  • 1937: Bessie Smith, interpretă americană de blues (n. 1894)
  • 1945: Béla Bartók, compozitor, pianist şi folclorist maghiar (n. 1881)
  • 1973: Anna Magnani, actriţă italiană (n. 1908)
  • 1974: Titus Lapteş, actor român (n. 1903)
  • 1978: Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1886)
  • 1979: Contesa Alexandra Tolstoi, fiica şi secretara scriitorului Lev Nikolaevici Tolstoi (n. 1884)
  • 1990: Alberto Moravia (Alberto Pincherle), scriitor italian (n. 1907)
  • 1998: Ion Dumitriu, pictor român (n. 1943)
  • 2003: Robert Palmer, cântăreţ englez (n. 1949)
  • 2008: Paul Newman, actor şi regizor american (n. 1925)
(Sursa: Wikipedia)

duminică, 25 septembrie 2011

25 septembrie de-a lungul timpului

25 septembrie este a 268-a zi a calendarului gregorian şi a 269-a zi în anii bisecţi. 97 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 1066: Bătălia de la Stamford Bridge marchează finalul epocii de glorie a vikingilor
  • 1396: Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, "Fulgerul" înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciaţilor a luptat şi un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân
  • 1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge în Oceanul Pacific
  • 1872: Se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti şi se deschide prima linie de cale ferată Bucureşti - Ploieşti
  • 1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine şcoală mixtă, pentru albi şi negri; a fost nevoie de intervenţia US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială
  • 1962: Se proclamă Republica Democrată Algeria; Ferhat Abbas e ales preşedinte al guvernului provizoriu.
  • 1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană
  • 1976: Trupa de rock U2 este înfiinţată după o întâlnire în casa bateristului Larry Mullen
  • 2002: În Siberia se produce Evenimentul Vitim, posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.
  • 2005: Pilotul spaniol Fernando Alonso devine cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, detronându-l pe celebrul Michael Schumacher
SARBATORI
Cuv. Eufrosina; Cuv. Pafnutie Egipteanul; Cuv. Serghie de la Radonej (calendar ortodox)

NASTERI
  • 1644: Ole Rømer, astronom danez (d. 1710)
  • 1683: Jean-Philippe Rameau, compozitor francez (d. 1764)
  • 1725: Nicolas Joseph Cugnot, pionier al construcţiei de automobile
  • 1744: Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (d. 1797)
  • 1752: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania (d. 1784)
  • 1807: Alfred Vail, inginer şi inventator american (d. 1859)
  • 1881: Panait Cerna, poet român (d. 1913)
  • 1897: William Faulkner, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1949 (d. 1962)
  • 1906: Dmitri Shostakovich, compozitor rus (d. 1975)
  • 1913: Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească (d. 1963)
  • 1914: Marcel Marcian, prozator din România (d. 2007)
  • 1920: Serghei Bondarciuk, actor sovietic de origine ucraineană (d. 1994)
  • 1932: Glenn Gould, pianist şi compozitor canadian (d. 1982)
  • 1936: Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară românească (d. 1979)
  • 1944: Dorin Liviu Zaharia, muzician român (d. 1987)
  • 1944: Michael Douglas, actor şi producător american de film
  • 1951: Mark Hamill, actor american
  • 1955: Karl-Heinz Rummenigge, fotbalist german
  • 1952: Christopher Reeve, actor american de film (d. 2004)
  • 1956: Iuliu Nosa, politician român
  • 1957: Ioan Cindrea, politician român
  • 1961: Heather Locklear, actriţă şi model american
  • 1964: Carlos Ruiz Zafón, scriitor spaniol
  • 1965: Scottie Pippen, baschetbalist american
  • 1968: Will Smith, actor şi rapper american
  • 1969: Catherine Zeta-Jones, actriţă de origine galeză, soţia actorului Michael Douglas
  • 1987: Monica Niculescu, jucătoare româncă de tenis
DECESE
  • 1826: Frederica de Baden, soţia regelui Gustav al IV-lea al Suediei (n. 1781)
  • 1849: Johann Strauss tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac (n. 1804)
  • 1933: Paul Ehrenfest, fizician şi matematician austriac (n. 1880)
  • 1969: Paul Scherrer, fizician elveţian (n. 1890)
  • 1970: Erich Maria Remarque, scriitor german (n. 1898)
  • 1983: Leopold al III-lea al Belgiei (n. 1901)
  • 1994: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (n. 1906)
  • 1996: Nicu Ceauşescu, politician român (n. 1951)
(Sursa: Wikipedia)

vineri, 23 septembrie 2011

24 septembrie de-a lungul timpului

24 septembrie este a 267-a zi a calendarului gregorian şi a 268-a zi în anii bisecţi. 98 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 0622: Profetul Muhammad încheie pelerinajul de la Mecca la Medina.
  • 1180: Moare Manuel I Comnenul, ultimul împărat al dinastiei Comnenilor. Imperiul bizantin cade în declin.
  • 1829: Rusia şi Imperiul Otoman au semnat Tratatul de Pace de la Adrianopol.
  • 1970: A fost adus pe Pământ, pentru prima oară, sol lunar de către capsula de întoarcere a staţiei automate "Luna-16" aparţinând URSS.
  • 1998: O echipă internaţională de chirurgi din Lyon a reuşit primul transplant mondial de mană.
SARBATORI
  • Sf. M. Mc., întocmai cu apostolii, Tecla; Cuv. Coprie (calendar ortodox)
  • Ziua naţională a Guinea-Bissau
NASTERI
  • 1515: Vitellius, împărat roman (d. 69)
  • 1501: Girolamo Cardano, medic, matematician şi cercetător italian (d. 1576)
  • 1583: Albrecht Wenzel von Wallenstein, duce de Feldherr german (d. 1634)
  • 1705: Leopold Joseph Graf Daun, conte austriac (d. 1766)
  • 1725: Arthur Guinness, fondatorul fabricii de bere irlandeze Guinness (d. 1803)
  • 1785: Christian Flechtenmacher, jurist român (d. 1843)
  • 1895: André Frédéric Cournand, medic francez - american, laureat al premiului Nobel (d. 1988)
  • 1896: F. Scott Fitzgerald, scriitor american (d. 21 decembrie 1940)
  • 1911: Constantin Ustinovici Cernenko, politician rus (d. 1985)
  • 1916: Aurel Giroveanu, compozitor român
  • 1934: Manfred Wörner, om politic german, fost secretar general al NATO (1988-1994) (d. 1994)
  • 1941: Linda McCartney, cântăreaţă americană şi soţia lui Paul McCartney (d. 1998)
  • 1941: Lucia Hossu-Longin, jurnalistă româncă
  • 1951: Pedro Almodóvar, regizor spaniol de film
  • 1980: John Arne Riise, jucător norvegian de fotbal
DECESE
  • 0366: Liberius, papă
  • 0768: Pippin cel Scurt regele francilor şi tatăl lui Carol cel Mare (n. 714)
  • 1435: Isabeau de Bavaria, soţia regelui Carol al VI-lea al Franţei (n. c. 1370)
  • 1541: Philipp Theophrast Bombast von Hohenheim, cunoscut ca Paracelsus, medic german (n. 1493)
  • 1572: Túpac Amaru I., ultimul conducător a Imperiului Inca
  • 1834: Pedro I, împărat al Braziliei, rege al Portugaliei (n. 1798)
  • 1904: Niels Ryberg Finsen, medic danez, laureat al Premiului Nobel (n. 1860)
  • 1941: Aristide Maillol, pictor şi sculptor român (n. 8 decembrie 1861)
  • 1945: Hans Geiger, fizician german (n. 1882)
  • 1950: Prinţesa Victoria de Hesse, nepoata reginei Victoria (n. 1863)
  • 1994: Grigore Popa, poet, eseist şi filosof român (n. 31 iulie 1910)
  • 1998: Irina Eliade, traducătoare şi prozatoare româncă (n. 1920)
  • 2003: Lyle Bettger, actorul american (n. 1915)
  • 2003: Rosalie Allen, cântăreaţă americană (n. 1924)
  • 2004: Françoise Sagan, scriitoare franceză (n. 1935)
  • 2005: Tommy Bond, actor american (n. 1926)
(Sursa: Wikipedia)

23 septembrie de-a lungul timpului

23 septembrie este a 266-a zi a calendarului gregorian şi a 267-a zi în anii bisecţi. 99 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 490 î.Hr.: Are loc bătălia de la Marathon
  • 1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească (până la 31 ianuarie 1418); în timpul domniei sale se pun bazele principalelor instituţii feudale ale statului.
  • 1403: Mircea cel Bătrân reânnioeşte alianţa cu regele Poloniei Wladyslaw al II-lea Jagiello
  • 1846: Descoperirea planetei Neptun de astronomul francez Urbain Jean Joseph Le Verrier şi astronomul britanic John Couch Adams; descoperirea e confirmată de astronomul german Johann Gottfried Galle
  • 1923: Reprezentanţi ai poliţiei din 20 de ţări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizaţia de Poliţie Criminală Internaţională – Interpol
  • 1963: Arestarea lui Georges Paques, şef adjunct al serviciului de presă al NATO pentru spionaj în favoarea URSS
  • 1973: Fostul preşedinte argentinian Juan Perón a revenit la putere
  • 1991: Sovietul suprem al Armeniei a proclamat Republica Armenia stat independent
  • 1998: Rezoluţia 1199 a ONU cere Belgradului încetarea focului, retragerea forţelor sale şi iniţierea unui dialog politic cu albanezii din Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor
  • 2002: Belgia: A intrat în vigoare legea care aproba euthanasia, Belgia fiind a doua ţară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia
  • 2002: A luat naştere browser-ul web Mozilla Firefox: versiunea 0.1.
SARBATORI
  • Ziua Internaţională a Curăţeniei
  • Arabia Saudită: Ziua naţională - aniversarea întemeierii regatului saudit (1934)
NASTERI
  • 0480 î.Hr.: Euripide, dramaturg grec (d. 406 î.Hr.)
  • 063 î.Hr.: Cezar August, împărat roman (d. 14)
  • 1215: Kublai Khan al Imperiului Mongol (d. 1294)
  • 1713: Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei (d. 1759)
  • 1856: Karl Krumbacher, istoric şi filolog german, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (d. 1909)
  • 1865: Suzanne Valadon, pictoriţă franceză, prima femeie admisă în Société Nationale des Beaux-Arts şi mama pictorului Maurice Utrillo (d. 1938)
  • 1871: František Kupka, pictor, desenator şi gravor ceh (d. 1958)
  • 1884: Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1953)
  • 1889: Walter Lippmann, jurnalist american (d. 1974)
  • 1901: Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1984 (d. 1986)
  • 1915: Clifford Shull, fizician american (d. 2001)
  • 1916: Aldo Moro, om politic italian (d. 1978 – asasinat)
  • 1926: John Coltrane, muzician american (d. 1967)
  • 1930: Ray Charles, muzician american (d. 2004)
  • 1941: Sofia Vicoveanca, interpretă româncă de muzică populară
  • 1943: Julio Iglesias, cântăreţ spaniol
  • 1948: George Mihăiţă, actor român de teatru şi film
  • 1949: Bruce Springsteen, cântăreţ american
  • 1950: Şerban Ionescu, actor român de teatru şi film
  • 1951: Marcel Bejgu, pictor român
DECESE
  • 1386: Dan I, domnul Ţării Româneşti
  • 1666: Francois Mansart, arhitect, considerat inventatorul mansardei (n. 1598)
  • 1835: Vicenzo Bellini, compozitor (n. 3 noiembrie 1801)
  • 1870: Prosper Mérimée, scriitor francez (n. 1803)
  • 1882: Friedrich Wöhler, chimist german (n. 1800 Eschersheim; m. Göttingen), pionierul chimiei organice. În 1828 a realizat sinteza ureei din materiale anorganice. A descoperit cîteva elemente chimice.
  • 1896: Gilbert Duprez, tenor şi compozitor (n. 1806)
  • 1939: Sigmund Freud, psihiatru austriac, întemeietorul psihanalizei (n. 1856)
  • 1963: Jules Cazaban, actor (n. 1903)
  • 1967: Ştefan Nădăşan, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1901)
  • 1970: André Bourvil, actor, unul dintre cei mai îndragiţi interpreţi ai ecranului francez ("Mizerabilii", "Cei trei muşchetari") (n. 1917)
  • 1973: Pablo Neruda, poet chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1971 ("Spania în inimă", "Ode elementare") (n. 1904)
  • 2001: Isaac Stern, considerat unul dintre cei mai importanţi violonişti ai secolului XX (n. 1920)
  • 2005: Ada Zevin, artistă plastică basarabeană (n. 1918)
(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 21 septembrie 2011

22 septembrie de-a lungul timpului

22 septembrie este a 265-a zi a calendarului gregorian şi a 266-a zi în anii bisecţi. 100 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 1326: Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert d'Anjou; Carol Robert îi dăruieşte lui Stanislav, cneaz din Maramureş, moşia Zurduc (jud. Maramureş), pentru serviciile sale aduse regatului.
  • 1499: Elveţia devine stat independent.
  • 1792: Convenţia stabileşte Republica Franceză.
  • 1862: Abraham Lincoln decretează sfârşitul sclaviei în statele din sudul SUA
  • 1869: Premiera mondială, la München, a operei "Aurul Rinului", de Richard Wagner.
  • 1903: În SUA, Italo Marchiony, un producător de îngheţată venit din Italia, a primit brevetul de invenţie pentru cornetul de îngheţată.
  • 1904: Cursă automobilistică, organizată de ACR, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una din primele din ţara noastră şi din această parte a Europei. Cursa a fost câştigată de George Valentin Bibescu care a obţinut cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o cursă pe soselele publice, cu un autoturism Mercedes de 40 CP.
  • 1931: La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică"
  • 1955: Intră în tipografie primul volum al romanului "Moromeţii", de Marin Preda; la 29 noiembrie romanul era pregătit pentru tipărire. Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare
  • 1958: A avut loc premiera bucureşteană a operei "Oedip", de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936)
  • 1975: La San Francisco, a avut loc a doua încercare de asasinare a preşedintelui Gerald Ford
  • 1976: Adeziunea Portugaliei la Consiliul Europei
  • 1980: Irak invadează Iranul, începând Războiul din Golf.
  • 1981: Deschiderea oficială a trenului de mare viteză francez Train à Grande Vitesse (TGV).
SARBATORI
  • Mali : Ziua naţională - Proclamarea independenţei (1960)
  • Bulgaria: Ziua independenţei - în anul 1908, cu sprijinul guvernului lui Alexandar Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declară, printr-un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclamă ţar al bulgarilor (se sărbatoreşte începând din anul 1998).
  • Ziua Europeană fără Maşini - în fiecare an, în centrul marilor oraşe europene, traficul este oprit pentru câteva ore, astfel încât localnicii se pot bucura de oraşul lor, mai liniştit şi mai puţin poluat ; această iniţiativă, aparţinând Comunităţii Europene, îşi propune să atragă atenţia asupra necesităţii de a proteja mediul înconjurător ; România este semnatară a acestei declaraţii din anul 2001
NASTERI
  • 1515: Anne de Cleves, soţia lui Henric al VIII-lea al Angliei (d. 1557)
  • 1601: Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea al Franţei (d. 1666)
  • 1701: Anna Magdalena Bach, a doua soţie a lui Johann Sebastian Bach
  • 1791: Michael Faraday, fizician şi chimist britanic (d. 1867)
  • 1831: Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog român, membru al Academiei Române (d. 1892)
  • 1835: Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Ferdinand al României (d. 1905)
  • 1863: Alexandre Yersin, explorator, inginer, agronom şi astronom
  • 1866: Iuliu Cezar Săvescu, poet român (d. 1903)
  • 1882: Wilhelm Keitel, feldmareşal german (d. 1946)
  • 1885: Erich von Stroheim, actor german (d. 1957)
  • 1904: Nicolae Argintescu-Amza, critic de artă, traducător şi eseist român (d. 1973)
  • 1914: Alice Botez, prozatoare româncă (d. 1985)
  • 1920: George Zarnea, medic şi biolog român, membru al Academiei Române
  • 1929: Dinu Cocea, regizor şi scenarist român, stabilit la Paris în 1985
  • 1932: Algirdas Brazauskas, preşedinte al Lituaniei (d. 2010)
  • 1938: Augustin Buzura, scriitor român, membru al Academiei Române
  • 1943: Ionel Valentin Vlad, fizician român
  • 1947: Octav Cozmâncă, politician român
  • 1952: Mihăiţă Calimente, politician român
  • 1956: Sebastian Coe, atlet britanic
  • 1958: Andrea Bocelli, tenor italian
  • 1958: Joan Jett, cântăreaţă rock
  • 1965: Manfred Binz, fotbalist german
  • 1965: Jörg Sievers, fotbalist german
  • 1970: Emmanuel Petit, fotbalist francez
  • 1970: Abraham Olano, ciclist spaniol
  • 1971: Roy Präger, fotbalist german
  • 1976: Ronaldo, fotbalist brazilian
  • 1987: Zdravko Kuzmanović, fotbalist sârb
DECESE
  • 1607: Alessandro Allori, pictor italian (n. 1535)
  • 1768: Ioan Inochentie Micu Klein(Clain), episcop, luptător pentru cauza românilor ardeleni ; osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997 (n. 1692/1700)
  • 1916: Adolf Ágai, scriitor, jurnalist, redactor maghiar de origine evreiască şi poloneză (n. 1836)
  • 1914: Henri Alain-Fournier, scriitor francez (n. 1886)
  • 1919: Alexandru Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie (n. 1837)
  • 1919: Ivan Vazov, scriitor şi publicist bulgar (n. 1850)
  • 1975: Enrico Bompiani, matematician, unul dintre fondatorii Uniunii Internaţionale de Matematică, membru de onoare străin al Academiei Române (n. 1889)
  • 1934: Gheorghe Bala, inginer şi istoric de artă român; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea Podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (mai 1928 - mai 1931) (n. 1868)
  • 1944: Paul-Mihu Sadoveanu, scriitor român, fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu; autor al unei singure opere, neîmplinite, Ca floarea câmpului... (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive (n. 1920)
  • 1996: Dorothy Lamour, cântareaţă şi actriţă de film (n. 1914)
  • 1998: Florence Griffith-Joyner, atletă americană
  • 2001: Isaac Stern, violonist
(Sursa: Wikipedia)

marți, 20 septembrie 2011

21 septembrie de-a lungul timpului

21 septembrie este a 264-a zi a calendarului gregorian şi a 265-a zi în anii bisecţi. 101 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 1792: Convenţia Naţională Franceză votează pentru abolirea monarhiei.
  • 1847: Are loc inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştilor - "Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă".
  • 1939: Primul ministru român Armand Călinescu este asasinat de membrii pro-nazişti ai Gărzii de Fier.
SARBATORI
  • Ziua Internaţională a păcii
  • Ziua Internaţională de luptă împotriva bolii Alzheimer
NASTERI
  • 1415: Frederic al III-lea, Împărat Roman (d. 1493)
  • 1452: Girolamo Savonarola, teolog şi politician italian (d. 1498)
  • 1640: Filip I, Duce de Orléans, fratele regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei (d. 1701)
  • 1756: John Loudon MacAdam, constructor de străzi (d. 1836)
  • 1791: István Széchenyi, reformist maghiar
  • 1840: Murat al V-lea, sultan otoman (d. 1904)
  • 1842: Abd-ul-Hamid al II-lea, sultan otoman (d. 1918)
  • 1853: Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1926)
  • 1864: Elena Văcărescu, scriitoare şi traducătoare franceză de origine română (d. 1947)
  • 1866: H.G. Wells, scriitor şi jurnalist britanic (d. 1946)
  • 1866: Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1936)
  • 1873: Papa Jack Laine, muzician american (jazz) (d. 1966)
  • 1874: Gustav Holst, compozitor britanic (d. 1934)
  • 1875: Henric Stanielevici, critic literar şi estetician (d. 1951)
  • 1912: Chuck Jones, animator american (d. 2002)
  • 1926: Donald Arthur Glaser, fizician şi neurobiolog american
  • 1931: Larry Hagman, actor american
  • 1934: Leonard Cohen, cantautor canadian
  • 1935: Henry Gibson, actor american
  • 1944: Fannie Flagg, actriţă, romancieră americană
  • 1945: Jerry Bruckheimer, producător american
  • 1946: Moritz Leuenberger, membru al Consiliului Federal Elveţian
  • 1947: Stephen King, scriitor american
  • 1947: Marsha Norman, dramaturg american
  • 1947: Don Felder, chitarist american (Eagles)
  • 1949: Artis Gilmore, jucător de baschet
  • 1950: Bill Murray, actor american
  • 1950: Charles Clarke, politician britanic
  • 1952: Valeriu Sterian, folkist român
  • 1955: Ducu Bertzi, cantautor român
  • 1957: Ethan Coen, director de filme
  • 1959: Crin Antonescu, politician român
  • 1963: Regele Mohamed al VI-lea al Marocului
  • 1967: Faith Hill, interpretă americană de muzică contry
  • 1972: Liam Gallagher, cântăreaţ englez Oasis
DECESE
  • 0019 î.Hr.: Virgilius (Publius Vergilius Maro), poet roman
  • 0454: Flavius Aetius (n. 396), general roman, Imperiul Roman de Apus
  • 1327: Regele Eduard al II-lea al Angliei (n. 1284)
  • 1558: Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui şi al Siciliei (n. 1500)
  • 1576: Girolamo Cardano, medic şi matematician italian (n. 1501)
  • 1832: Walter Scott, scriitor scoţian (n. 1771)
  • 1897: Wilhelm Wattenbach, istoric german (n. 1819)
  • 1904: Chief Joseph
  • 1939: Armand Călinescu, prim ministru al României (asasinat) (n. 1893)
  • 1954: Kokichi Mikimoto, inventator japonez (n. 1858)
  • 1957: Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei (n. 1872)
  • 1860: Arthur Schopenhauer, filozof german (n. 1788)
  • 1961: Claudia Millian, poetă, soţia poetului Ion Minulescu (n. 1887)
  • 1971: Bernardo Houssay, medic, biolog si fiziolog argentinian, (Premiul Nobel pentru Medicină) în 1947 (n. 1887)
  • 1974: Jacqueline Susann, scriitoare americană (n. 1918)
  • 1974: Walter Brennan, actor american (n. 1894)
  • 1987: Jaco Pastorius, basist (ch. bas) american de jazz (n. 1951)
  • 1992: Ion Băieşu, prozator dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice (n. 1933)
  • 1995: Rudy Perpich, politician croato-american (n. 1928)
  • 1998: Florence Griffith Joyner, sportivă americană (n. 1959)
  • 2002: Robert L. Forward, scriitor american (n. 1932)
(Sursa: Wikipedia)

20 septembrie de-a lungul timpului

20 septembrie este a 263-a zi a calendarului gregorian şi a 264-a zi în anii bisecţi. 102 zile rămase până la sfârşitul anului.

EVENIMENTE
  • 1347:Prima atestare documentară al oraşului Baia Mare, printr-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I. al Ungariei
  • 1444: Campania de la Varna
  • 1459: Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Ţării Româneşti
  • 1620: Lupta de la Ţuţora
  • 1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoşoaia, aşa cum stă scris pe pisania din foişorul de pe latura de răsărit a palatului
  • 1792: Bătălia de la Valmy: Armata prusacă a generalului Karl Wilhelm Ferdinand de Braunschweig este înfrântă de armata franceză. Ca urmare a acestei victorii, la 21 septembrie 1792, va fi proclamată Republica Franceză
  • 1854: Bătălia de la Alma, (Războiul Crimeii)
  • 1880: Buenos Aires, este declarat capitala Republicii Argentina
  • 1913: A avut loc primul meci oficial de rugbi din România
  • 1932: Gandhi începe greva foamei în închisoarea Poona, India
  • 1940: A început procesul de evacuare a populaţiei din teritoriul cedat Bulgariei (Cadrilaterul) în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940
  • 1954: Harlan Herrick, realizează primul program în limbaj Fortran
  • 1946: Prima ediţie a festivalului de film de la Cannes
  • 1968: Inaugurarea Uzinei de la Piteşti, prima uzină de autoturisme din România
  • 1974: Inaugurarea oficială a drumului naţional Transfăgărăşan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine – 2 040 metri - faţă de alte drumuri ce strabat Carpaţii
  • 1980: A început războiul dintre Irak şi Iran, care s-a încheiat în 1988. Irakul denunţă Acordul de la Alger din 1975, revendicând unele teritorii ; în conflictul iraniano-irakian au murit peste un milion de oameni.
SARBATORI
  • România: Ziua Bucureştiului
  • Sfântul Eustaţiu
NASTERI
  • 1791: Serghei Aksakov, scriitor rus (d. 1859)
  • 1832: Johann Joseph Abert, compozitor ceh
  • 1833: Ernesto Teodoro Moneta, politician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1907)
  • 1842: James Dewar, chimist, inventator şi fizician scoţian (d. 1923)
  • 1853: Rama al V-lea, regele Thailandei (d. 1910)
  • 1866: George Coşbuc, poet român (d. 1918)
  • 1878: Upton Sinclair, scriitor şi omul politic american (d. 1968)
  • 1896: Scarlat Callimachi, poet, dramaturg şi ziarist român, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi (d. 1975)
  • 1902: Cesare Zavattini, scriitor italian
  • 1908: Adalbert Boroş, preot romano-catolic român (d. 2003)
  • 1917: Fernando Rey, actor spaniol (d. 1994)
  • 1934: Marian Hudac, actor român (d. 1996)
  • 1934: Sophia Loren, actriţă italiană
  • 1950: Filonaş Chiş, politician român
  • 1972: Victor Ponta, politician român
DECESE
  • 1863: Jakob Grimm, scriitor german (n. 1785)
  • 1898: Theodor Fontane, prozator şi poet german (n. 1819)
  • 1920: Teodor Teodorescu, compozitor român (n. 1876)
  • 1949: Nikos Skalkottas, compozitor grec (n. 1904)
  • 1957: Jean Sibelius, muzician şi compozitor finlandez (n. 1865)
  • 1971: Giorgios Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel în 1963 (n. 1900)
  • 1975: Saint-John Perse, poet şi diplomat francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1887)
  • 1999: Raisa Gorbaciova, soţia fostului şef al statului sovietic, Mihail Gorbaciov (n. 1932)
  • 2000: Pierre Elliott Trudeau, politician, prim-ministru al Canadei (n. 1919)
  • 2005: Simon Wiesenthal, vânător de nazişti, fondatorul centrului cu acelaşi nume (n. 1908)
(Sursa: Wikipedia)