miercuri, 11 mai 2011

11 mai de-a lungul timpului

                    11 mai este a 131-a zi a calendarului gregorian.

EVENIMENTE
  • 0330 : Inaugurarea solemnă a oraşului Constantinopol (astăzi Istanbul); ridicat de împaratul Constantin pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit. În 1453 a trecut sub stăpânire turcească.
  • 1529 : Înainte de aceasta dată s'a încheiat un acord între Ioan Zapolya şi domnul Moldovei, Petru Rareş (1527–1538; 1541–1546); Petru Rareş a primit domeniile şi cetăţile Ciceu, Bistriţa, Cetatea de Baltă, Unguraşul şi Rodna în schimbul ajutorului acordat împotriva lui Ferdinand de Habsburg.
  • 1784 : Limba germană a fost declarată limbă oficială în Transilvania.
  • 1866 : Prima zi ca domnitor a lui Carol I al României, după ce fusese încoronat cu o zi mai devreme.
  • 1867 : A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independenţa şi neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg.
  • 1949 : Israelul a fost primit în ONU.
  • 1990 : Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor de la 20 mai.
  • 2004 : Posturile arabe de televiziune Al-Jazira şi Al-Arabiya au difuzat secvenţe video care fac parte dintr-un material preluat de pe un sit islamist, înregistrat cu decapitarea ostaticului american Nicholas Berg de către cinci terorişti.
SARBATORI
  • Sfinţii sfinţiţi: Mochie, Acachie şi Dioscur; Sfinţii Chiril şi Metodie, Apostolii slavilor (calendar ortodox)
  • Ziua Tatălui în România (anul 2014)
NASTERI
  • 1366: Ana de Bohemia, prima soţie a regelui Richard al II-lea al Angliei (d. 1394)
  • 1571: Niwa Nagashige, războinic japonez (d. 1637)
  • 1720: Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, aventurier german (Baronul Münchhausen) (d. 1797)
  • 1722: Petrus Camper, anatomist olandez (d. 1789)
  • 1752: Johann Friedrich Blumenbach, antropolog german (d. 1840)
  • 1763: János Batsányi, poet maghiar (d. 1845)
  • 1799: John Lowell, filantrop american (d. 1836)
  • 1801: Henri Labrouste, arhitect francez (d. 1875)
  • 1801: Chang şi Eng Bunker, faimoşi gemeni uniţi (d. 1874)
  • 1801: Jean-Jacques Challet-Venel, membru al Consiliului Federal Elveţian (d. 1893)
  • 1817: Fanny Cerrito, balerin italian (d. 1909)
  • 1824: Jean-Léon Gérôme, pictor şi sculptor francez (d. 1904)
  • 1827: Jean-Baptiste Carpeaux, sculptor şi pictor francez (d. 1875)
  • 1830: Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român
  • 1835: Kārlis Baumanis, compozitor leton (d. 1905)
  • 1838: Walter Goodman, pictor, ilustrator şi autor britanic (d. 1912)
  • 1852: Charles W. Fairbanks, vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1918)
  • 1854: Jack Blackham, jucător australian de crichet (d. 1932)
  • 1855: Anatoli Liadov, compozitor rus (d. 1914)
  • 1858: Carl Hauptmann, scriitor german (d. 1921)
  • 1859: Aurel Stodola, inginer, fizician şi inventator slovac (d. 1942)
  • 1859: Frank Schlesinger, astronom american (d. 1943)
  • 1875: Harriet Quimby, aviator american (d. 1912)
  • 1881: Theodore von Kármán, fizician maghiar (d. 1963)
  • 1881: Al Cabrera, jucător cubanez de base-ball de origine spaniolă (d. 1964)
  • 1888: Irving Berlin, compozitor american (d. 1989)
  • 1888: Willis A. Lee, amiral american (d. 1945)
  • 1890: Woodall Rodgers, primar al oraşului Dallas, Texas (d. 1961)
  • 1892: Margaret Rutherford, actriţă engleză (d. 1972)
  • 1894: Martha Graham, dansator şi coregraf american (d. 1991)
  • 1895: Jiddu Krishnamurti, filozof indian (d. 1986)
  • 1896: Josip Štolcer-Slavenski, compozitor croat (d. 1955)
  • 1897: Kurt Gerron, regizor german (d. 1944)
  • 1897: Robert E. Gross, om de afaceri american (d. 1961)
  • 1899: Paulino Masip, dramaturg spaniol (d. 1963)
  • 1903: Charlie Gehringer, jucător american de base-ball (d. 1993)
  • 1904: Salvador Dalí, pictor, grafician şi eseist spaniol (d. 1989)
  • 1905: Vasile Jitariu, biolog român (d. 1989)
  • 1905: Mihail Şolohov, scriitor rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1984)
  • 1907: Rose Ausländer, poetă germană din Cernăuţi (d. 1988)
  • 1907: Rip Sewell, jucător american de base-ball (d. 1989)
  • 1909: Herbert Murrill, compozitor englez (d. 1952)
  • 1911: Phil Silvers, actor şi comediant american (d. 1985)
  • 1911: Mitchell Sharp, politician canadian (d. 2004)
  • 1912: Foster Brooks, actor şi comediant american (d. 2001)
  • 1913: Beate Fredanov, actriţă româncă (d. 1997)
  • 1913: Robert Jungk, publicist austriac (d. 1994)
  • 1914: Haroun Tazieff, vulcanolog francez (d. 1998)
  • 1916: Camilo José Cela, scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 2002)
  • 1918: Richard Feynman, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1988)
  • 1921: Hildegard Hamm-Brücher, politician german
  • 1922: Nestor Chylak, arbitru american de base-ball (d. 1992)
  • 1924: Eugene Dynkin, matematician rus
  • 1924: Antony Hewish, astronom englez, laureat al Premiului Nobel
  • 1926: Horia Colan, inginer român
  • 1926: Valeriu D. Cotea, enolog român
  • 1927: Mort Sahl, comediant şi comentator politic canadian
  • 1928: Yaacov Agam, sculptor israelian
  • 1928: Marco Ferreri, regizor şi scenarist italian (d. 1997)
  • 1930: Edsger Dijkstra, informatician olandez (d. 2002)
  • 1933: Louis Farrakhan, lider al musulmanilor afro-americani
  • 1935: Doug McClure, actor american (d. 1995)
  • 1935:  Francisco Umbral, romancier spaniol
  • 1938: Carla Bley, muziciană şi compozitoare americană
  • 1939: Carlos Lyra, muzician brazilian
  • 1940: Juan Downey, artist video cilian (d. 1993)
  • 1940: Gheorghe Istrate, poet şi publicist român
  • 1941: Eric Burdon, cântăreţ britanic (The Animals)
  • 1941: Graham Miles, jucător englez de snooker
  • 1943: Nancy Greene, schioare canadiană
  • 1943: Juliet Harmer, actriţă engleză
  • 1946: Robert Jarvik, medic şi inventator american
  • 1946: Plume Latraverse, cântăreţ şi muzician canadian
  • 1946:  Flavius Domide, fotbalist român
  • 1947: Butch Trucks, toboşar american (The Allman Brothers Band)
  • 1948: Shigeru Izumiya, muzician folk japonez
  • 1948: Nirj Deva, politician britanic
  • 1950: Jeremy Paxman, jurnalist şi autor britanic
  • 1950: Dane Iorg, jucător american de base-ball
  • 1952: Shohreh Aghdashloo, actriţă iraniană
  • 1952: Frances Fisher, actriţă americană de origine engleză
  • 1952: Mike Lupica, jurnalist sportiv american
  • 1952: Renaud Séchan, compozitor francez
  • 1953: David Gest, producător american de televiziune
  • 1953: Céline Lomez, cântăreaţă şi actriţă canadiană
  • 1954: Lubomir Stoykov, jurnalist şi prezentator bulgar
  • 1955: John DeStefano, Jr., politician american
  • 1956: Theresa Burke, jurnalist canadian
  • 1956: Alex Lester, prezentator britanic
  • 1957: Peter North, star porno canadian
  • 1958: Phil Smyth, baschetbalist australian
  • 1958: Walt Terrell, jucător american de base-ball
  • 1959: Martha Quinn, personalitate a televiziunii americane
  • 1963: Gunilla Carlsson, politiciană suedeză
  • 1963: Natasha Richardson, actriţă britanică de teatru şi film (d. 2009)
  • 1964: John Parrott, jucător englez de snooker
  • 1964: Katie Wagner, reporter american de televiziune
  • 1964: Floyd Youmans, jucător american de base-ball
  • 1965: Greg Dulli, muzician american
  • 1966: Christoph Schneider, toboşar german (Rammstein)
  • 1970: Nicky Katt, actor american
  • 1972: Anita Hegh, actriţă australiană
  • 1974: Kevin Brown, hocheist canadian de origine engleză
  • 1974: Billy Kidman, luptător profesionist american
  • 1974: Benoît Magimel, actor american
  • 1975: Francisco Cordero, jucător american de base-ball
  • 1977: Mihai Covaliu, scrimer şi antrenor român de scrimă
  • 1977: Janne Ahonen, săritor finlandez cu schiurile
  • 1977: Gonzalo Colsa, fotbalist spaniol
  • 1977: Pablo García, fotbalist uruguayan
  • 1977: Victor Matfield, rugbist sud-african
  • 1978: Laetitia Casta, supermodel şi actriţă franceză
  • 1978: Romeo Stancu, fotbalist român
  • 1979: Erin Lang, muziciană canadiană
  • 1981: Lauren Jackson, baschetbalist australian
  • 1981: Dan Ortmeier, jucător american de base-ball
  • 1982: Jonathan Jackson, actor american
  • 1982: Andrew Walter, jucător de fotbal american
  • 1983: Matt Leinart, jucător de fotbal american
  • 1983: Holly Valance, actriţă şi cântăreaţă americană de origine australiană
  • 1984: Andres Iniesta, fotbalist spaniol
  • 1985: Sifow, star pop şi femeie de afaceri japoneză
  • 1986: Vassiriki Diaby, fotbalist francez
  • 1986: Ronny, fotbalist brazilian
  • 1987: Justin King, jucător de fotbal american
  • 1987: Monica Roşu, gimnastă româncă
  • 1989: Giovani dos Santos, fotbalist mexican
DECESE

  • 0912: Leon al VI-lea, împărat bizantin (n. 866)
  • 1304: Mahmud Ghazan, conducător mongol (n. 1271)
  • 1610: Matteo Ricci, misionar iezuit italian (n. 1552)
  • 1672: Charles Seton, al Doilea Iarl de Dunfermline, regalist englez (n. 1615)
  • 1708: Jules Hardouin Mansart, arhitect francez (n. 1646)
  • 1723: Jean Galbert de Campistron, dramaturg francez (n. 1656)
  • 1777: George Pigot, Baronul Pigot, guvernator britanic de Madras (n. 1719)
  • 1778: William Pitt cel Bătrân, Prim-ministru al Marii Britanii (n. 1708)
  • 1812: Spencer Perceval, Prim-ministru al Marii Britanii (n. 1762)
  • 1845: Carl Filtsch, pianist şi compozitor sas (n. 1830)
  • 1848: Tom Cribb, boxer englez (n. 1781)
  • 1849: Jeanne Françoise Julie Adélaïde Récamier, femeie franceză de cultură (n. 1777)
  • 1871: John Herschel, matematician şi astronom britanic (n. 1792)
  • 1887: Jean-Baptiste Boussingault, chimist francez (n. 1802)
  • 1891: Alexandre-Edmond Becquerel, fizician francez (n. 1820)
  • 1916: Max Reger, compozitor german (n. 1873)
  • 1916: Karl Schwarzschild, astronom şi fizician german (n. 1873)
  • 1920: William Dean Howells, scriitor american (n. 1837)
  • 1934: Orest Khvolson, fizician rus (n. 1852)
  • 1938: Evgenii Miller, contra-revoluţionar rus (n. 1867)
  • 1955: Gilbert Jessop, jucător englez de crichet (n. 1874)
  • 1958: Ion Breazu, istoric şi critic literar (n. 1901)
  • 1960: John D. Rockefeller, Jr., filantrop american (n. 1874)
  • 1963: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (n. 1888)
  • 1970: Johnny Hodges, muzician american (n. 1906)
  • 1973: Lex Barker, actor american (n. 1919)
  • 1976: Alvar Aalto, arhitect finlandez (n. 1898)
  • 1979: Lester Flatt, muzician american de bluegrass (n. 1914)
  • 1980: Géza Vida, sculptor român de etnie maghiară (n. 1913)
  • 1981: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat al Premiului Nobel (n. 1897)
  • 1981: Bob Marley, solist jamaican (n. 1945)
  • 1985: Chester Gould, caricaturist american (n. 1900)
  • 1986: Henry P. McIlhenny, filantrop american (n. 1910)
  • 1986: Fritz Pollard, jucător de fotbal american (n. 1894)
  • 1988: Kim Philby, spioană britanică (n. 1912)
  • 1990: Theodor Mănescu, dramaturg român (n. 1930)
  • 1995: George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (n. 1919)
  • 1996: Ademir Marques de Menezes, fotbalist brazilian (n. 1922)
  • 2000: Paula Wessely, actriţă austriacă (n. 1907)
  • 2001: Douglas Adams, autor englez (n. 1952)
  • 2002: Joseph Bonanno, gangster american de origine italiană (n. 1905)
  • 2002: Renaude Lapointe, jurnalist şi senator franco-canadian (n. 1912)
  • 2003: Noel Redding, basist englez (The Jimi Hendrix Experience) (n. 1945)
  • 2004: John Whitehead, cântăreţ american (McFadden & Whitehead) (n. 1949)
  • 2005: Michalis Genitsaris, cântăreţ şi compozitor grec de muzică rebetiko (n. 1917)
  • 2006: Floyd Patterson, boxer american (n. 1935)
  • 2006: Frankie Thomas, actor american (n. 1921)
  • 2006: Yossi Banai, cântăreţ israelian (n. 1932)
  • 2006: Bernard Gordon, autor american cenzurat (n. 1918)
  • 2007: Malietoa Tanumafili al II-lea, conducător suveran al Samoei (n. 1913)
(Sursa: Wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu