marți, 13 septembrie 2011

11 septembrie de-a lungul timpului

            11 septembrie este a 254-a zi a calendarului gregorian şi a 255-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1649: Sub conducerea lui Oliver Cromwell încep incursiunile puritanilor englezi împotriva rebelilor irlandezi. Masacrul de la Drogheda.
  • 1851: Emigraţia română a aderat la Comitetul Central Democratic European de la Londra. Dimitrie C. Brătianu, reprezentantul României, a fost cel care a semnat actul de adeziune.
  • 1853: Pentru prima dată se utilizează telegraful electric.
  • 1867: După îndelungi dezbateri, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susţinut de Timotei Cipariu,bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic şi caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele şi consoanele ce reprezinţă sunetele modificate, după necesităţi fonetice, faţă de cele de origine (11/23)
  • 1873: În Petersburg pe strada Odesei s-au aprins primele lampi electrice
  • 1878: Agenţia diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legaţie; prima legaţie a României în străinătate.
  • 1940: S-a dizolvat Partidul Naţiunii – partid "unic şi totalitar" sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea
  • 1944: Ofensiva trupelor germano-ungare în retragere, în zonele Crişana şi Banat
  • 1945: Între 11 septembrie - 2 octombrie 1945 au loc, la Londra, convorbiri între miniştrii de Externe britanic, sovietic şi american. În privinţa României se decide reorganizarea guvernului Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din Partidul Naţional Ţărănesc şi din Partidul Naţional Liberal, după care "noul" guvern urma să organizeze alegeri libere
  • 1989: Ungaria deschide Cortina de Fier, pentru a permite germanilor din RDG aflaţi în concediu în Ungaria să se refugieze în RFG
  • 1998: este inaugurat Fracturismul lui Marius Ianuş
  • 2001: Peste 3.000 de oameni îşi pierd viaţa în atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA. Atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York şi Washington, DC; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center(WTC) din New York şi o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăposteşte Departamentul Apărării şi Statul Major General al Forţelor Armate ale SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidenţial, Ziua patrioţilor.
  • 2009: Mihai Ghimpu, numit în funcţia de preşedinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit preşedinte interimar al Republicii Moldova.
SARBATORI
Cuv. Teodora din Alexandria; Cuv. Eufrosin (calendar ortodox)

NASTERI
  • 1656: Ulrica Eleonora a Danemarcei, soţia regelui Frederic al III-lea al Danemarcei (d. 1693)
  • 1798: Franz Ernst Neumann, fizician şi matematician german (d. 1895)
  • 1816: Carl Zeiss, mecanic german (d. 1888)
  • 1822: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, soţia regelui Karl de Württemberg (d. 1892)
  • 1861: Juhani Aho, scriitor finlandez (d. 1921)
  • 1865: Árpád Abonyi (Csiba), scriitor, poet şi jurnalist maghiar (d. 1918)
  • 1875: Ştefan Octavian Iosif, poet român (d. 1913)
  • 1885: David Herbert Lawrence, poet, eseist (d. 1930)
  • 1903: Theodor Wiesengrund Adorno, filosof, sociolog şi compozitor (d. 1969)
  • 1924: Ion Rotaru, critic şi istoric literar român (d. 2006)
  • 1928: Vsevolod Larionov, actor rus de teatru şi film
  • 1936: Eugenia Todoraşcu, actriţă româncă
  • 1947: Alexa Visarion, regizor şi scenarist român
  • 1952: Cornel Ştirbeţ, politician român
  • 1954: Vasilica Ghiţă Ene, poetă şi jurnalistă româncă
  • 1957: Tiberiu Toró, politician român
  • 1967: Adriana Săftoiu, politician român
  • 1970: Dan Motreanu, politician român
  • 1971: Nicoleta Grasu, aruncătoare de disc română
DECESE
  • 1971: Nikita Hruşciov, om politic rus, conducător al Partidului Comunist din fosta URSS, prim-ministru (n. 1894)
  • 1982: Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez (n. 1902)
  • 1985: Ion Frunzetti, critic şi istoric de artă, poet, publicist, eseist şi traducător român (n. 1918)
  • 2003: John Ritter, actor american (n. 1948)
  • 2011: Andy Whitfield, actor şi model galez (n. 1972)
(Sursa: Wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu