EVENIMENTE
- 619: Bonifaciu al V-lea devine Papă
- 1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn
- 1806: Războiul ruso–turc (1806–1812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti
- 1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire își taie o parte din urechea stângă
- 1919: Un cutremur de pamânt în Mexic a făcut peste 7.000 de victime
- 1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei și a fost semnat "Ireland Act". Parlamentul s-a împărțit în două: unul la Dublin și celălalt la Belfast
- 1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă)
- 1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor
- 1948: În Japonia sunt executați opt criminali de război, printre care și fostul premier Hideiki Tojo
- 1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul "București"
- 1964: Un ciclon a afectat Ceylonul cauzând moartea a peste 2000 de persoane
- 1979: Trupele militare sovietice ocupă Kabul, capitala Afganistanului
- 1986: Dick Rutan și Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil
- 1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989
- 1990: Printr-un referendum, populația Sloveniei votează cu 88% pentru independența Iugoslaviei.
- Sfintii 10 Mucenici din creta; Cuv. Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei (calendar creștin-ortodox)
- Ss. Ioan de Ketty; Victoria (calendar romano-catolic)
- Ss 10 m din creta (calendar greco-catolic)
- 1777: Țarul Alexandru I al Rusiei (d. 1825)
- 1790: Jean François Champollion, cunoscut orientalist francez; a descifrat, în 1822, hieroglifele, punând bazele egiptologiei moderne (d. 1832)
- 1823: Alexandru Flechtenmacher, compozitor român (d. 1898)
- 1884: Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român (d. 1965)
- 1895: Radu Korne, general român (d. 1949)
- 1896: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, scriitor italian (d. 1957)
- 1909: Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria (d. 1991)
- 1910: Maria Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (d. 2000)
- 1916: Dino Risi, regizor italian de film (d. 2008)
- 1918: Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei
- 1933: Akihito, împăratul Japoniei, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno
- 1943: Silvia Sommerlath, soția regelui Carl XVI Gustaf al Suediei, actualul monarh al Suediei
- 1949: Adrian Belew, chitarist și interpret american
- 1968: Manuel Rivera-Ortiz, fotograf american
DECESE
- 1723: Filip al II-lea, Duce de Orléans, regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea (n. 1674)
- 1889: Jenő Ábel, scriitor, filolog și profesor universitar maghiar (n.1858)
- 1953: Lavrenti Beria, politician și șef al Poliției sovietice (n. 1899)
- 1982: Alexandru Apolzan, fotbalist român (n. 1927)
- 1986: Eugenia Popovici, actriță; a creat roluri de mare expresivitate pe scena Teatrului Național din București, a fost profesor și rector al IATC (1972–1976) (n. 1914)
- 2007: Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian (n. 1925)
(Sursa: Wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu